​Incepe astazi Festivalul de blues de la Tulcea.Ati citit experienta Haute Culture: The Speakeasies Swing Band.Astazi, fraţilor, cică mai vin şi nemţii să ne explice nouă cum e cu Bluzul şi cu Dichisul. Ce motive aş avea să mă deplasez la a treia ediţie a Festivalului “dichis’n’Blues”? Să ascult nişte germani care au ales Bluesul si-au luat o groaza de premii pentru alegerea lor. Da, premii, de care nici ca le pasa prea mult. Pentru ca pretuiesc blues-ul.

BluesFoto: Hotnews

Reporter: Andreas & Michael, doi fraţi din Niedersachsen-ul îngheţat cântând o muzică ce îmi aminteşte de exotismul şi bucuria de viaţă a New Orleans-ului. Curios din perspectiva opţiunii de a vă construi o carieră artistică bazată pe un gen muzical ieşit din comun pentru cultura din care proveniţi...

B.B. & The Blues Schacks: Dacă eşti cu adevărat interesat de muzică, întotdeauna vei descoperi o multitudine de lucruri speciale îndărătul celor care sunt considerate obişnuite. Sigur că am început şi eu prin a asculta şi a cânta muzică Rock de calitate, dar ştiam că, în spatele acesteia, există foarte multe componente ce aşteaptă să fie descoperite. Iar odată ce ai dobândit această pasiune, totul se rostogoleşte ca într-o avalanşă, ce nu poate fi oprită... şi care, în final, te conduce spre Blues.

Reporter: Influenţele tale ca şi compozitor par extrem de diverse şi greu de plasat într-o matrice anume. Care au fost sursele tale de inspiraţie esenţiale, modelele tale? Trebuie să recunoşti că este o diferenţă semnificativă între muzica lui Billy Butler şi cea al lui T-Bone Walker...

B.B. & The Blues Schacks: Personal, nu cred că diferenţa este chiar atât de mare deoarece ambii sunt adepţii Swinging-ului, dar Billy transmite un feeling mai apropiat de cel al Jazz-ului pe când T-Bone este mai Bluesy. Influenţele şi rădăcinile mele esenţiale se regăsesc în Swinging Blues-ul anilor ‘40 şi ‘50. Inclusiv destui muzicieni încadraţi actualmente în zona Chicago Blues, precum Robert Lockwood sau Luther Tucker, se dovedesc a fi partizani a Swinging-ului. Sunt nenumăraţi muzicieni extraordinari pe care îi admir şi care m-au influenţat, dintre care menţionez doar pe câţiva: Bill Jennings, Tiny Webb, Tiny Grimes şi, desigur, B.B. King. Trebuie însă conştientizat că toţi pleacă de pe aceeaşi temelie, clădită de precursori precum Charlie Christian, Robert Johnson sau, poate, şi Lonnie Johnson. Odată ce ajungi să iubeşti şi să înţelegi muzica acelor ani, inevitabil, vei deveni atras şi de Blues, şi de Swing, şi de Jazz, ba chiar şi de Soul. Toate acestea m-au influenţat şi continuă să mă influenţeze în modul în care fac muzică.

Reporter: Un aspect interesant legat de The Blue Shacks este look-ul vostru, definit prin apariţiile de pe coperţile albumelor, ce pare mai apropiat de stilul The Specials-Elvis Costello decât de cel al unui grup care interpretează Blues tradiţional. A fost o ceva premeditat, asta gândindu-mă şi la incursiunile voastre în spaţiul Rockabilly, sau e doar rodul hazardului?

B.B. & The Blues Schacks: Există vreun look special al muzicienilor de Blues? Eu nu cred aşa ceva. Toţi performerii de Blues pe care îi cunosc au stiluri diferite de a se îmbrăca şi a apare pe scenă în faţa publicului. A devenit un clişeu că trebuie să porţi... ‘bowling shirts and Too Tones or sunglasses’.

Reporter: Discografie consistentă, mii de concerte susţinute... ce vă mai determină să continuaţi să performaţi live? Aţi putea mai lejer să înregistraţi în studio şi să vindeţi piesele cu ajutorul unor instrumente comerciale electronice gen iTunes sau Amazon. Se pare însă că, în cazul vostru, ‘the Mojo is still working’. De ce?

B.B. & The Blues Schacks: Există oare vreun muzician de Blues care câştigă bani pe Itunes, Spotify sau pe oricare alt serviciu de streaming? Noi încă suntem extrem de pasionaţi de această muzică formidabilă, continuăm în permanenţă să descoperim lucruri noi, încă suntem capabili să avem idei creative proaspete şi, mai mult, continuăm să adorăm să cântăm live în faţa unei mulţimi de pasionaţi a genului.

Reporter: Sunteţi unul dintre cele mai respectate şi premiate grupuri de Blues din Germania. Dincolo de recunoaşterea internaţională câştigată în timp, nu aţi simţit nevoia să vă nuanţaţi stilul pentru a atrage inclusiv segmente din publicul mai tânăr?

B.B. & The Blues Schacks: Sigur că premiile sunt foarte bune pentru reputaţia trupei, dar, pentru mine personal, nu înseamnă absolut nimic... cine-i cel mai bun muzician, de ce un grup e considerat mai bun decât altul, de-astea. Sigur că întotdeauna vor exista mult mai multe trupe slabe calitativ în raport cu cele realmente bune, ha ha... dar nu ne aflăm într-o competiţie sportivă. Mi se pare stupid să compari o trupă cu alta, deoarece nu poţi măsura muzica. Da, am făcut unele schimbări prin introducerea tonalităţilor Soul în ansamblul muzicii noastre iar asta ne ajută să câştigăm un plus de spectatori tineri la concerte dar o sumă de pasionaţi de Blues nu au apreciat această mişcare. Ne poziţionăm totuşi ca un grup de Blues, cântăm în proporţie de 90% Ryhthm & Blues şi, poate, două piese Soul într-o seară. Cele două stiluri sunt foarte apropiate şi funcţionează bine ca fuziune într-un concert dar unii oameni au idei foarte stranii despre ce înseamnă cu adevărat Blues-ul. Noul nostru CD, care va fi lansat în octombrie, nu conţine absolut deloc Soul. Asta îi va face fericiţi pe puriştii Blues-ului... sper eu.

Reporter: Unul dintre cele mai interesante proiecte ale voastre îl reprezintă recentul album rezultat din cooperarea cu vocalista Sud-Africană Bonita Niessen. Bluesmeni germani care cooptează în trupă o cântăreaţă plină de suflet, la propriu şi la figurat, apropiată ca stil de interpretare cu Aretha Franklin... dă-ne mai multe detalii.

B.B. & The Blues Schacks: În primul rând, este o persoană absolut extraordinară. Nu-mi dau seama cum a fost hărăzită cu o asemenea voce minunată (glumesc)! O ştiam de la televiziune şi am avut ideea să o invităm pentru un duet pentru piesa “Whatever you do” de pe albumul nostru “Come Along”. După aceea am continuat colaborarea, iar aceasta s-a dovedit a fi un real succes [albumul “Bonita & The Blues Shacks”/2015 – n.r.]. Bonita este o vocalistă excepţională şi cântă muzica pe care noi o iubim atât de mult: R&B şi Soul. Iar publicul o adoră.

Germanii de la B.B. & The Blues Shacks vor performa pe scena Festivalului “dichis’n’blues” de la Tulcea (1-3 septembrie)în cadrul unui ‘summit’ cultural în care se regăsesc americanca Angela Brown, românii Marcian Petrescu şi Raul Kuşak, grecii de la The Speakeasies Swing Band şi cvartetul britanic al lui Laurence Jones. Un eveniment cultural multinaţional în care se va vorbi într-o singură limbă, cea a Blues-ului! Concertul trupei B.B. & The Blues Schacks (componenţă: Michael Arlt – voce, muzicuţă, Andreas Arlt – chitară, Fabian Fritz – claviaturi, Henning Hauerken – dublu bass, bass electric, Andre Werkmeister - baterie), cu o discografie impresionantă în portofoliu (14 albume), deţinătoare a trei premii pentru “Best European Blues Band” (două acordate de francezi, în 2003 şi, respectiv, în 2005, şi unul de către germani, în 2015), a devenit o certitudine, inclusiv după ce am avut posibilitatea să dialoghez pe mail în mare viteză cu Andreas Arlt, co-fondator al grupului în 1989, principalul compozitor al pieselor trupei şi un dicţionar ambulant de Blues, declarat în 2004 “Best European Guitar Player” (Trophee France Blues), care şi-a găsit de-a lungul timpului energia inclusiv pentru a împleti dragostea sa pentru Blues, Jazz şi Soul în proiecte solo precum albumul “All-Time Favorites” pe care piese ale lui Rose Marie McCoy sau Hank Ballard sunt inserate printre cele ale veteranilor Ivory Joe Hunter, Leroy Carr sau Reuben Phillips.

VEZI SI INTERVIUL CU Trupa The Speakeasies Swing

Band Foto: Courtesy of Asociaţia Culturală “în EXIL”