1 € 4,5883 1 USD 1,1069sâmbătă 19 aug 2017
Versiune
Mobile

Spada originala a lui Stefan cel Mare, expusa in premiera la Muzeul Bucovinei

de Alina Neagu Sâmbătă, 12 august 2017, 17:51
- a A+
Una dintre spadele voievodului Stefan cel Mare, identica cu cea expusa la Muzeul Topkapi din Istanbul, va putea fi vazuta, pentru prima data, intr-o expozitie ce va fi vernisata, luni, la Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava, a declarat, pentru Agerpres, directorul institutiei, Emil Ursu.


El a precizat ca vor fi expuse peste 250 de piese, documente si obiecte religioase provenite de la muzee din tara si din Republica Moldova.

''Expozitia 'Stefan cel Mare - din istorie in vesnicie' se doreste a fi cea mai importanta actiune de acest fel, cel putin dupa 1990. Este vorba, pe de o parte, de numarul mare de piese care participa la aceasta expozitie. Din Romania, o parte importanta a pieselor vor veni de la Muzeul National de Istorie al Romaniei, Muzeul National de Arta, Muzeul National al Literaturii Romane, dar si de la muzeele judetene din Neamt, Botosani, Vaslui, Iasi si Bacau'', a afirmat Emil Ursu.

Potrivit acestuia, majoritatea exponatelor sunt ''foarte valoroase'', exemplificand cu un steag liturgic de epoca Stefan cel Mare, o serie de tetraevangheliare lucrate manual donate de voievod unor asezaminte religioase, dar si un fragment din racla originala a Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, din lemn pictat, reprezentand o scena din viata acestuia.

Emil Ursu a spus ca "vedeta" expozitiei este o spada a lui Stefan cel Mare, ''sora geamana'' a celei din Turcia, adusa de la Muzeul Judetean din Vaslui, unde a fost tinuta in depozit: ''Spada este practic sora geamana a celei cunoscute de romani de la Muzeul din Topkapi. Spada a fost descoperita la sfarsitul anilor '70 intr-o locuinta din curtea domneasca din Vaslui. (...) Ca atare, aceasta spada reprezinta o noutate absoluta si o surpriza foarte placuta, deoarece din acest moment putem vorbi ca in Romania exista o spada a marelui voievod, cunoscuta si datata cert'', a aratat Ursu. El a adaugat ca aceasta descoperire arheologica a fost facuta publica in 1980, fara a se prezenta o fotografie.

Ursu a subliniat ca exponatele sunt originale, cu exceptia a doua copii ce reprezinta o cadelnita si tetraevangheliarul de la Humor ale caror originale se afla la Manastirea Putna.

Expozitia de la Suceava a fost organizata in parteneriat cu Muzeul National de Istorie din Bucuresti, iar Muzeul Bucovinei a finantat asigurarea pieselor de la toate celelalte muzee participante cu exceptia celor din Capitala.

Emil Ursu a precizat ca Muzeul Bucovinei a platit prima de asigurare pentru aproximativ 150 dintre piesele expuse. Acestea au fost asigurate pentru aproximativ 90 de milioane de euro.

Evenimentul de la Suceava este dedicat implinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod, organizatorii considerand ''necesara readucerea in prim-plan atat a personalitatii lui Stefan cel Mare, care constituie si astazi un model, cat si a Sucevei medievale, la vremea respectiva principala resedinta domneasca, centru politic, militar si religios al Moldovei''.

Expozitia va putea fi vizitata la Suceava pana in februarie 2018, dupa care aceasta va fi itineranta, urmand ca la 1 decembrie 2018 sa fie prezentata la Alba Iulia.
1771 de afisari


...
ak33 [utilizator], Sâmbătă, 12 august 2017, 19:20
+4/4
esti ironic sau chiar vorbesti serios? inseamna ca dupa ideile tale toti domnitorii romani au fost islamofobi ( sunt curios cum privesti pe turci la ce faceau ei in vremurile acelea)
personaj de trista amintire??
Mistrelutz [utilizator], Sâmbătă, 12 august 2017, 19:58
+3/3
deci..pentru-ca si-a aparat pamantul si oamenii impotriva otomanilor si nu i-a lasat sa se extinda in voie e islamofob ?

dar xenofob si sexist de ce e?

E bine totusi ca scrii corect in romana ..si nu le stalcesti cu accente turcesti..apreciem.
inca 6 comentarii comenteaza