1 € 4,6332 1 USD 3,9185vineri 15 dec 2017
Versiune
Mobile

Regina Maria, Elena Ceausescu si Madalina Ghenea, pe plaja. Istoria costumului de baie. Buna de pus pe tricou.

de Monica Stoica Marţi, 8 august 2017, 19:21
- a A+
Imagine
Bikini care intra intr-o cutie de chibrituri. Ni-l arata Michele Bernardini, pe 5 iulie 1946. Scandal mondial a iesit, dar de atunci, “costumul de baie” n-a incetat nici macar o singura vara sa nu ne socheze. Haute Culture iti prezinta istoria slip-ul si sutienul de plaja, in fapt, cum s-a schimbat felul nostru de a ne privi sexualitatea, corpul si intimitatea. O istorie in care Romania n-a marcat decat in final, dar a produs BIG BANG. 



Cand “Dumnezeu a murit”  

Secolul al XX-lea marcheaza un viraj in istoria costumelor de baie. Sexualitatea era reprimata. Se-ntampla. In budoar. Dupa un ritual pudibond. Femeia trebuia sa fie candida, ingenua, rusinoasa. Cine dicta in societate? Morala crestina.

Imagine
  



Nietzsche si al sau “Dumnezeu a murit”
(Die fröhliche Wissenschaft, 1882) constata realitatea: Dumnezeu e gol. Ca si femeia si barbatul. Sexualitatea candida era o utopie. Dumnezeu este inlocuit cu Psihiatrul personal. (Michel Foucault in “Istoria sexualitatii” o numeste dezlantuirea obsesiei “preocuparii de sine”).  

Dumnezeu sunt Eu

Idealul este trupul meu. Placerea este a mea. Bikini, Topless, transparenta tesaturii, deux-pièces, costum comod pentru inot. Dumnezeu nu te vede, te vede cine-i pe plaja.

Industria inghinalului si a lui manipedi 

La Mamaia sau in Vama, pe Nisipurile de aur sau in Dubai. Trupuri si priviri. De ce anume tine cont femeia, cand isi face un inghinal, o epilare, dar un manichiura-pedichiura? De costumul de baie. De felul in care va fi vazuta. Ce ne-a aratat costumul de baie?

Imagine


In anii 1950, Bardot, in deux-pieces, are posteriorul si soldurile ample

In 1960, Lolita “se purta” cu glezna atletica. 

In anii 1990 , modelele erau foarte slabe , apoi, reapar rotunjimile. De la Shields la Anderson, costumul de baie face fatza acoperirii “naturii” si, apoi, siliconului. 



Romancele nu au marcat istoria asta notabil. Secole de teama

Regina Maria, la Balcic, isi arata infatisarea vesela ascunsa sub tarm. Elena Ceausescu, mai curajoasa, ataca moda tetra a vremii. Facebook este plin de politicieni romani care-ncearca sa-nlocuiasca marketingul politic prin afisarea corpului. 

Abia in 2015, nudul integral al Madalinei Ghenea din Youth, da ceasul istoriei peste cap. Big Bang. E ca-n antichitate. 

2017 „Thong” si Ghenea 

Sexualitatea poarta nylon şi coduri de bare. Un slip transparent acopera trupul femeii. Nu-i nimic obscen intr-un „thong” (slip din sfoara extrem de subtire, care descopera de tot posteriorul fetei). 

Thong-ul ingaduie nudul Madalinei. Ghenea=Dumnezeu  

Thong? N-ati vazut tot. Se poarta Madalina Ghenea ca-n “Youth”. Fotomodelul o interpreteaza pe Miss Univers. Ghenea intra-n piscina. Nici macar nu inoata. Isi “depune” corpul pe marginea piscinei, cu langoare, intr-o reverie nonsalanta. Doi prieteni decrepiti ahtiati dupa extaze mistice si experiente erotice se-ntreaba cine e. Adevarul este: “Dumnezeu.”

 

Ghenea ne-ntoarce-n antichitate. 

In antichitatea clasica, romanii mergeau goi la inot & scaldat. Exista picturi murale romane care infatiseaza femeile care practica sporturi si fac exercitii pentru trup. Poarta costume din doua piese care acopera zonele din jurul sanilor si soldurilor. Modelul trupesc il putem vedea in statui. Zeii, se intind, stau la soare, in lumea lor de interes si placere, stau asa cum au fost plamaditzi.  

Evul Mediu. Prohibitie si pudoare In Evul Mediu, inotul si scaldatul in aer liber erau activitati descurajate de Crestinism. Medievalii n-aveau nevoie de costum de baie sau inot. Il stiau pe Iisus Hristos. Acesta a intrat in apa imbracat. Botezatorul, la fel. 

Secolul al XVII-lea. Vesmant ca al preotului  

1687, Penelope Byrde in cartea “That Frightful Unbecoming Dress: Clothes for Spa Bathing at Bath”: “Doamnele intra in baie cu vesminte dintr-o panza galbena fina, rigida, cu maneci mari precum imbracamintea parohului. Apa il umple astfel incat sa se imprastie. Forma corpului nu se vede, nu se lipeste ca alte tesaturi. Domnii poarta indispensabili si jilteca din acelasi tip de panza.” 

Secolul al XVIII-lea. Masinile de scaldat  

Scaldatul in mare a inceput sa fie la moda in secolul al XVIII-lea. Totusi, era considerat adecvat sa-si mentina pielea alba si neatinsa de soare. O imagine tipografica din 1797 prezinta doua femei care sunt protejate de bonete. Au saluri si manusi. Se apropiau de “masinile de scaldat”, un fel de cabane din lemn pe roti care le purtau catre golful de mare unde puteau sa-si strecoare piciorul in apa. Doamnele coseau greutati in talpa halatelor lor de baie (de fapt, li se spunea rochii de scaldat), pentru a impiedica imbracamintea sa pluteasca si sa le dezveleasca picioarele.  

Imagine
Secolul al XIX-lea. Batist alb, muselina, ciucuri & sandale 

Rochie la moda pentru mare - La Belle Assemblee Fashions, septembrie 1810: "O rochie de batist alb francez sau muselina roz pal, cu maneci lungi si mansete antice de muselina alba, subtire, purtata peste pantaloni din acelasi batis alb francez, cu o taietura similara cu a rochiei. Cu margini adanci de culoare verde deschis si cu ciucuri ampli de matase, cu manusi si cu sandale galbene sau de culoare alb de Maroc – toate acestea completeaza aceasta rochie cu adevarat simpla, dar care sade bine.” 

Bloomer – fusta peste pantalon 

In “Cartea Doamnei lui Godey” (1864) se prezinta influenta ideilor inovatoare ale Ameliei Bloomer pentru imbracamintea femeilor. Pantalonii "turcesti" si rochiile "paletot (palton)" sunt fabricate dintr-o tesatura de flanela grea, care cantarea cu siguranta in timpul inotului. 

Gulerul de marinar & papucii de inot
La 1890 femeile se imbracau in rochii de lana, pana la genunchi, cu maneci usor bufante, care de multe ori aveau si un guler tip marinar ornat cu panglici si funde. Costumul de baie era accesorizat cu ciorapi negri lungi, papuci de inot scumpi si bereta.  

Secolul XX. Brate & picioare goale 

In 1907, inotatoarea Annette Kellerman din Australia a vizitat Statele Unite pentru a face o demonstratie de "balet subacvatic", o versiune de inot sincron care implica scufundari in tancuri de sticla. Sportiva a fost arestata pe o plaja din Boston pentru expunere indecenta, deoarece costumul ei dezvelea bratele, picioarele si gatul, un costum pe care l-a adoptat din Anglia, similar costumelor de baie pentru barbati. 
Imagine

Mulat. Latex & nailon  

Pana in primele decenii ale secolului XX singura activitate pentru femeile care veneau la ocean era saritul in valuri, in timp ce se tineau de o funie atasata de o baliza. La inceputul anilor 1920 , costumele de baie pentru femei au fost reduse la singur un articol de imbracaminte, dintr-o singura bucata, care acoperea picioarele pana la genunchi. Desi ciorapii se purtau inca, costumele vintage incepeau sa se micsoreze. Expuneau din ce in ce mai mult trupul. La jumatatea anilor 1920, revista Vogue ii spunea cititorului: "cel mai nou lucru la moda pentru mare este costumul de baie din jerseu care seamana cu un maiou". 
Imagine

Pana in anii 1930,  

manecile au disparut si costumul a devenit mulat. Odata cu dezvoltarea de noi materiale de imbracaminte - latex si nailon - costumele de baie au inceput treptat sa imbratiseze corpul, cu curele pe umar care puteau fi lasate in jos pentru bronzare. 

Hollywood a aprobat noul costum glamour in filme precum “Neptun’s Daughter” (1949), in care actrita Esther Williams a purtat costume numite provocator. 
Imagine

Cu buricul la vedere, pe vremea Razboiul mondial 

Productia de imbracaminte din timpul celui de-al doilea razboi mondial a necesitat cantitati mari de bumbac, matase, nailon, lana, piele si cauciuc. In 1942, Comitetul de Productie al Razboiului din Statele Unite a emis Regulamentul L-85, taind utilizarea fibrelor naturale in imbracaminte si impunand o reducere cu 10% a cantitatii de tesaturi din imbracamintea de plaja pentru femei. Pentru a se conforma reglementarilor, producatorii de costume de baie au confectionat costume din doua piese care lasau la vedere abdomenul.  
Imagine

Dupa anii 1950, istoria a fost scrisa de filme. 

Marilyn Monroe in pantaloni de plaja foarte scurti. Bikini in polka dots. N-a ratat nicio moda. 

 

1952 “The Girl in the Bikini” Brigitte Bardot. La 18 ani

 
Imagine

1962 Lolita malefica (1962)


 
Imagine

1980 Brooke Shields ingenua si primitiva in “Blue Lagoon” (1980)


 

1995 Pamela Anderson silicon in sutien stramt. Baywatch  

1996 Salma Hayek vampiritza in “From Dusk Till Dawn”


 

2003 Angelina Jolie supereroina in “Tomb Raider: The Cradle of Life”

Costumul de baie ne arata ce vrem noi sa vedem. Nu mai are ce sa ascunda. Intrebare: La ce ne foloseste?

Imagine


Iti place Istoria noastra? Da like pe contul Facebook  si mesaj pe eugen.istodor@hotnews.ro. Iti trimitem desenele Costumului de baie. Desene bune de pus pe tricou! 



14185 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza