Pompierii militari au intervenit, in ultimele 24 de ore, pentru inlaturarea urmarilor produse de vantul puternic si ploile abundente in 13 localitati din noua judete ale tarii, fiind evacuata apa din curti, subsoluri si locuinte. S-au inregistrat drumuri blocate de aluviuni si copaci cazuti, iar patru localitati au avut probleme cu alimentarea cu energie electrica, relateaza News.ro.

Potrivit unui bilant al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), in ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru indepartarea efectelor furtunilor in 13 localitati din judetele Bacau, Braila, Buzau, Constanta, Galati, Ialomita, Prahova, Tulcea si Vrancea.

"In urma averselor insemnate cantitative, echipajele de salvatori au intervenit pentru evacuarea apei din 21 curti, patru subsoluri si trei locuinte. De asemenea, pompierii au intervenit pentru inlaturarea apei, arborilor si aluviunilor care ingreunau circulatia rutiera pe drumurile publice", anunta IGSU.

Din punct de vedere al alimentarii cu energie electrica, au fost semnalate probleme in patru localitati, insa echipe specializate se afla in teren pentru remedierea situatiei in cel mai scurt timp.

In continuare, sunt monitorizate atent judetele aflate sub incidenta atentinarilor de vreme rea.

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi si instabilitate atmosferica accentuata, de joi de la pranz pana vineri, la ora 12.00, pentru judetele Calarasi, Ialomita, Braila, Galati, Constanta, Tulcea.