Anomaliile din strategia economica - asa cum se vad in executia la 5 luni. Bugetul general consolidat a incheiat primele cinci luni din anul 2017 cu un deficit de -0,27% din PIB-ul estimat pentru anul in curs, conform datelor publicate de Ministerul Finantelor. Bilantul finantelor de stat s-a deteriorat cu aproape o jumatate de procent din PIB pe parcursul unei singure luni ( soldul era de +0,17% din PIB la finele lunii aprilie 2017). Fata de aceeasi perioada a anului trecut, atat veniturile publice au crescut cu ceva mai mult de sapte miliarde de lei iar cheltuielile publice cu aproape noua miliarde de lei. De retinut, insa, veniturile curente s-au majorat cu doar 4,4%, mult sub ritmul inregistrat de veniturile totale (+7,9%). in timp ce cheltuielile curente au avansat cu 11,3%, semnificativ peste ritmul de +4,4% consemnat pentru cheltuielile totale, potrivitCurs de Guvernare.

business reportFoto: Colaj foto

Bilantul negru al banilor europeni: Romania nu a atras niciun euro din fondurile structurale timp de trei luni. Romania nu a reusit sa atraga niciun ban de la UE in ultimele trei luni din fondurile structurale si de coeziune, arata balanta financiara pe primele cinci luni din acest an, publicata de Ministerul Finantelor. Iar motivul pentru care banii sunt blocati este ca autoritatile de management nu sunt acreditate nici acum. In total, Romania a primit de la Comisia Europeana in primele cinci luni din acest an 1,66 miliarde de euro pentru exercitiul financiar 2014-2020, dar cea mai mare parte a banilor, de 1,31 miliarde de euro, au venit de la Fondul European pentru Garantare Agricola (FEGA) si reprezinta subventiile pentru agricultura, pe care agricultorii le primesc oricum. Guvernul si-a propus ca pentru acest an sa atraga 5,2 miliarde de euro, din care 1,9 miliarde de euro reprezinta bani din politica de coeziune, informeazaEconomica.

Numarul accidentelor mortale din Romania este in continua crestere. Costurile trec de 1 miliard de euro pe an. Numarul accidentelor mortale pe strazile din Romania a ajuns la 1.913, in 2016, mai mult decat dublul mediei accidentelor mortale din UE-28, si anume 925, arata Radoslaw Czapski, senior Infrastructure and Transport Specialist in cadrul Bancii Mondiale, intr-un articol publicat pe blogul institutiei. "Intrebati orice rezident al Romaniei daca drumurile tarii sunt sigure si raspunsul va fi probabil unul negativ. In anul 2016, numarul accidentelor mortale pe strazile din Romania a ajuns la 1.913 - mai mult decat dublul numarului de accidente mortale fata de media tarilor din UE-28, si anume 925. Numarul mediu de accidente rutiere soldate cu morti in Romania in ultimii sase ani s-a situat constant la un nivel de doua ori mai mare decat media statelor UE-28, inregistrandu-se in jur de 91 accidente mortale la un milion de locuitori, fata de 51 in restul UE", potrivit lui Radoslaw Czapski, scrieCapital.

Polonezii de la Blachotrapez isi extind fabrica de acoperisuri de la Baia Mare. Producatorul de sisteme de acoperisuri Blachotrapez, subsidiara locala a grupului polonez Blachotrapez, a incheiat 2016 cu o cifra de afaceri de 10,5 milioane de euro, in crestere cu 35% la suta fata de anul anterior. Intrata pe piata romaneasca din 2010 si avand o capacitate de productie anuala de 3 milioane de metri patrati, compania cu fabrica la Baia Mare intentioneaza sa se extinda in acest an cu o noua hala de productie, in urma unei investitii de 800.000 de euro. "Am inregistrat cresteri constante ale vanzarilor din Romania, iar extinderea productiei reprezinta urmatorul pas firesc, in contextul in care intreaga piata a sistemelor de acoperis este in plina expansiune. Noua hala de productie va fi finalizata anul viitor si va insemna noi locuri de munca si mai mult decat o dublare a capacitatii de productie", a declarat Jaroslaw Turczynski, CEO Blachotrapez Romania, noteazaNew Money.

Cei mai mari trei angajatori din Romania sunt companii de stat. Primele patru companii din tara noastra, care au avut cei mai multi angajati in 2016, fie sunt companii de stat, fie companii care se afla sub autoritatea statului. Posta Romana a avut anul trecut cei mai multi angajati din economie, in ciuda disponibilizarilor din ultimii ani. De altfel, majoritatea companiilor de stat cu cei mai multi angajati din Romania au renuntat la oameni si nu i-au mai inlocuit. In topul companiilor la care lucreaza cei mai multi oameni urmeaza Compania Nationala Cai Ferate SA, Romsilva si Complexul Energetic Oltenia, in aceasta succesiune, arata datele ONRC, pe care le-am analizat. Toate sunt ori companii de stat, ori companii aflate sub autoritatea statului. Posta Romana a avut afaceri nete de 1,1 miliarde lei in 2016, cu 2,39% mai mari decat in 2015, si a revenit pe profit, in valoare neta de 10,45 milioane lei, dupa ce in anul 2015 raportase pierdere neta de peste 33 de milioane de lei, conformEconomica.

"Foamea de bani" a statului, atac la securitatea energetica. Daca Nuclearelectrica va fi silita de Guvern sa scoata banii din rezerve ca dividend suplimentar, atunci reconditionarea Reactorului 1 al centralei de la Cernavoda, care are ca scop prelungirea duratei de viata cu 25 ani, ar putea sa nu se mai realizeze. Din 2024, centrala de la Cernavoda ar putea sa functioneze "cu handicap", doar cu reactorul 2, pentru ca Unitatea 1 ar trebui sa se inchida, nemaifiind sigura pentru utilizare. Si pentru Transgaz, monopolul de transport al gazului, ar putea sa fie dificil in a mai realiza investitiile de sute de milioane de euro care sa faca din Romania un hub regional al gazului. Compania de stat Nuclearelectrica are rezerve de circa trei miliarde de lei, constituite in anii anteriori, pe care Ministerul Energiei le-ar vrea date ca dividende suplimentare. Evident, pentru ca PSD si ALDE au nevoie de sume imense pentru a-si onora promisiunile de mariri de salarii facute electoratului, potrivitCapital.

Germania infiinteaza o noua autoritate pentru testarea emisiilor. Decizia vine dupa ce scandalul Dieselgate legat de manipularea testelor de poluare de catre Volkswagen a scos la iveala problemele existente la nivelul intregii industrii. Ministrul Transporturilor, Alexander Dobrindt, a declarat ca noul institut va incerca aproximativ 70 de modele de autovehicule pe an, folosind scenarii de conducere realiste, in loc sa se bazeze exclusiv pe conditiile de laborator, iar rezultatele privind emisiile si consumul de combustibil vor fi facute publice pentru a permite cumparatorilor de automobile sa faca comparatii mai bune. Ministrul Transporturilor a mai spus ca vor avea loc discutii incepand cu luna august intre autoritati si reprezentatii industriei auto pentru rezolvarea problemelor legate de poluare. Recent ministerul Transporturilor din Germania a obligat producatorii auto sa updateze soft-urile pentru aproximativ 12 milioane de autoturisme cu motoare diesel pentru a corespunde normelor de poluare in vigoare, informeazaAuto Bild.