Echipa comuna de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, formata din politisti de frontiera romani si bulgari, a descoperit 2,81 kg marijuana, ascunse intr-un spatiu special amenajat in portbagajul unui autoturism condus de un cetatean bulgar, informeaza Politia de Frontiera.

Marijuana ascunsa in masina unui bulgarFoto: Politia de Frontiera

Sambata, in jurul orei 14.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judetul Dolj, s-a prezentat pentru a intra in tara cetateanul bulgar Atanas S., in varsta de 63 de ani, la volanul unui autoturism inmatriculat in Bulgaria.

Actionand in baza unei analize de risc, echipa comuna de control formata din politisti de frontiera romani si bulgari a procedat la efectuarea unui control amanuntit asupra autoturismului.

Astfel, politistii de frontiera au observat in portbagajul masinii un loc special amenajat, confectionat prin modificarea structurii caroseriei autoturismului, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul autoritatilor vamale bulgare pentru ca mijlocul de transport sa fie scanat cu ajutorul aparaturii Roentgen.

In urma scanarii, in spatiul special amenajat din portbagaj au fost descoperite 4 colete, ce contineau cantitatea totala de 2,81 kg marijuana.

Conform protocolului romano-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, cazul a fost preluat de catre Politia de Frontiera Bulgara in vederea continuarii cercetarilor si stabilirii intregii activitati infractionale, urmand ca la finalizarea acestora sa fie luate masurile legale ce se impun.