Compania aeriana britanica British Airways a anulat sambata toate cursele sale programate sa decoleze de pe aeroporturile londoneze Heathrow si Gatwick, pana la ora 17.00 GMT (20.00, ora Romaniei), din cauza unei pene informatice, a precizat o sursa aeroportuara pentru AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

UPDATE 19.00: British Airways anunta ca toate zborurile sale ce erau programate sa decoleze sambata de pe Heathrow si Gatwick au fost anulate.

Compania si-a cerut scuze pe contul sau de Twitter "pentru actuala defectiune a sistemului informatic", ce a provocat numeroase intarzieri ale zborurilor sale, si a precizat ca nu a gasit "nicio proba ca ar fi vorba de un atac cibernetic".

Marea Britanie a fost una dintre tarile cele mai afectate de atacul informatic declansat la scara mondiala din urma cu doua saptamani.

British Airways a cerut totodata clientilor sai sa "nu mai vina" spre cele doua aroporturi, terminalele fiind deja "extrem de aglomerate".

Aceasta pana informatica survine la inceputul unui weekend prelungit, luni fiind zi de sarbatoare legala in Regatul Unit. Calatorii si-au exprimat furia pe retelele de socializare.

Compania aeriana britanica s-a mai confruntat cu probleme la sistemele informatice si anul trecut, ce au provocat intarzieri importante in lunile iulie si septembrie 2016.