Sindicatele din administraţia publică anunţă grevă şi organizarea unui miting în Capitală, miercuri, când va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, relateaza News.ro. Potrivit sursei citate, ngajaţii din administraţie sunt nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unei grile de salarizare.

Anunţul a fost făcut luni într-o conferinţă de presă cu tema ”Declanşarea acţiunilor de protest în administraţia publică locală”, la care au participat Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Federaţia Sindicatelor din Administraţie Publică Locală ”Sed Lex”, Pro Lex, FNSA, Forţa Legii şi Proadministraţia.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării şi de lipsa unei grile de salarizare pentru personalul angajat în Administraţia Publică Locală, astfel că în cursul zilei de miercuri angajaţii vor intra în grevă, oprind activitatea în sistemul administraţiei publice locale.

Ulterior, aceştia vor organiza un miting în faţa Camerei Deputaţilor, unde va fi dezbătut proiectul Legii salarizării în plenul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială.

"Actuala forţă politică sfidează Constituţia României, exclude din Legea salarizării o categorie foarte importantă, angajaţii adminsitraţiei publice locale. Fără proteste nu se va putea corecta această lege a salarizării. Începând de miercuri, colegii din administraţia publică locală vor protesta, vor opri lucrul. Pe lângă aceste proteste, în ziua în care este proiectată legea în comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, atunci sindicatele vor organiza un miting care va însuma peste 10.000 de oameni la nivel de Bucureşti”, a declarat Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici.

Conform liderilor sindicali, vor intra în grevă toţi angajaţii primăriilor şi majoritate consiliilor judeţene şi este posibil să aibă loc şi proteste spontane.

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat, joi seară, raportul asupra proiectului privind legea salarizării, după trei zile de dezbateri şi mai bine de 25 de ore petrecute în şedinţă.

Faţă de forma depusă de PSD în Parlament, raportul Comisiei conţine unele modificări, în principal privind creşteri salariale pentru aleşii locali, angajaţii din Gărzile de mediu, din ANI, ANAF şi din Educaţie.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că Legea salarizării a fost introdusă pe ordinea de zi, precizând ca s-a decis programul în plen al senatorilor să fie prelungit până la finalizarea dezbaterilor şi până la votul final.

După votul din Senat, proiectul va ajunge şi în Camera Deputaţilor, pentru votul final. Camera este forul decizional pe acest proiect. Guvernul doreşte intrarea în vigoare a proiectului la 1 iulie.