Alegerile prezidentiale din Iran s-au incheiat vineri la miezul noptii (24.00 ora locala, 19.30 GMT), dupa ce ministerul de interne a amanat succesiv inchiderea urnelor cu doua ore, apoi cu patru si in final cu sase ore, informeaza agentiile internationale de presa. Foarte multi din cei aproximativ 56 de milioane de iranieni cu drept de vot au tinut sa isi exprime optiunea.

Din cei patru candidați rămași în cursă, sunt creditați cu șanse reale președintele în exercițiu Hassan Rouhani, aflat la sfârșitul mandatului, și conservatorul Ebrahim Raisi. Rouhani este moderat și intenționează să continue politica de deschidere marcată de acordul în domeniul nuclear cu marile puteri, scrie Agerpres. Promisiunile lui Raisi au fost legate în primul rând de economia națională. Ambii sunt acceptați de clerul islamic iranian, arată Xinhua.

Numărătoarea voturilor a început sâmbătă la primele ore. Dacă nici unul dintre candidați nu întrunește peste 50% din voturi, primii doi clasați se vor confrunta într-un al doilea tur, pe 26 mai.