Liviu Dragnea a declarat, vineri, ca PSD nu are nevoie de un serviciu secret, intrucat "nu este serviciu secret din Romania care sa nu aiba o legatura" cu partidul pe care il conduce. Presedintele PSD raspunde astfel acuzatiilor potrivit carora ar vrea sa controleze Directia Generala de Protectie Interna, dupa ce Senatul a decazut CSAT-ul din dreptul de a numi seful DGPI.

HotNews.roFoto: Hotnews

Aflat in vizita in judetul Bacau pentru sustinerea candidatului PSD la functia de primar in municipiul Moinesti, Liviu Dragnea a trimis, in mod indirect, o sageata otravita spre presedintele Johannis pe tema numirii sefului DGIPI. Recent, Plenul Senatului a dezbatut si votat, in calitate de Camera decizionala, proiectul de lege pentru aprobarea ordonantei privind organizarea serviciului, cu un amendament al Comisiei de aparare care prevede ca seful acestei structuri este numit si eliberat din functie de ministrul de Interne. Pana acum, numirea si demiterea sefului DGIPI se facea de catre CSAT.

Intrebat de catre massmedia ce parere are de scoaterea presedintelui Johannis din jocul numirii, Liviu Dragnea a jucat cartea mirarii inocente: " Din cate imi aduc aminte SRI nu are nevoie de avizul CSAT ului, si nici SIE nu are nevoie de acest aviz. Atunci de ce sa aiba nevoie de acest aviz? DGIPI nu mai are competenta de a strange informatii despre orice cetatean, se ocupa doar de protectia interna a cadrelor din ministerul de interne. Este un serviciu de informatii departamental, nu este un serviciu de informatii care acopera pe orizontala toata societatea.

In acest conditii nu inteleg de ce este suparat presedintele Johannis. Propune seful SRI, SIE, da avizul pentru seful de informatii al armatei? E suficient totusi…DGIPI nu mai este serviciul “doi si un sfert” de pe vremuri, cand era extins peste tot si foarte puternic. Daca ducem toate micile decizii, toate micile probleme la nivelul CSAT ului, ce rost mai are atunci Guvernul?”

Presedintele Camerei Deputatilor a terminat in cheie ironica: "Nu este serviciu secret din Romania care sa nu fi avut, care sa nu aiba o legatura foarte stransa cu PSD. Este un partid iubit. Din acest motiv ne simtim foarte protejati. Si inca o data va spun: PSD ul nu are nevoie sa si faca un serviciu secret. Le avem pe toate”.