1 € 4,5883 1 USD 3,9066duminică 20 aug 2017
Versiune
Mobile

​Hauschka , compozitorul lui Lion, nominalizat la Oscar. Pianistul care scoate muzica din boiler si dinbanda adeziva pusa pe corzile pianului. Interviu exclusivitate Haute Culture

de Ioan Big Duminică, 14 mai 2017, 11:28
- a A+
Imagine
Volker Bertelmann alias Hauschka. Primul nume este familiar cinefililor (nominalizat anul acesta la Oscar, Globurile de Aur si BAFTA pentru muzica filmului Lion al australianului Garth Davis). Iar aliasul Hauschka este semn de recunoastere pentru melomanii amatori de Experimentalism si Avangarda. Cei care savureaza interpretarile pe pian preparat in traditia creata de Erik Satie si compozitiile eclectice ale lui Arvo Part, Henry Cowell sau a co-nationalului sau (coleg de generatie... ambii sunt nascuti in 1966), Max Richter. Volker Bertelmann tortureaza corzile unui Steinway cu banda adeziva sau aruncand saci de mingi de ping-pong peste ele. Poate ca un neavizat ar zice ca e un circar. Poate ca un critic muzical din spatiul cultural popular l-a categorisi drept un traseist prin aparenta lipsa de consecventa componistica si stilistica. 





Pot sa aleg ce vreau sa fiu si ce vreau sa fac fara a fi inghesuit intr-un colt 





Haute CULTure: Referinta care imi vine in minte este numele obscurului compozitor si violoncelist din Boemia, Vincenz Hauschka... cum ti-ai ales pseudonimul sub care te prezinti in fata publicului si de ce ai simtit nevoia sa iti alegi unul? 

Hauschka: Mi-am luat acest nume de scena pentru ca am vrut sa am un nume cu sonoritate Est-Europeana. Am vrut sa folosesc un nume care nu este englezesc, pentru ca am crescut intr-un mediu Pop culture pur englezesc.

  

La un moment dat insa mi-am dat seama ca in lume exista mult mai multe... dincolo de Anglia si America, exista Orientul, Asia, tarile Nordice, locuri care nu sunt asa de cunoscute, unde traiesc multi oameni frumosi care fac lucruri interesante, pe care nu le stie insa nimeni. Am vrut sa gasesc o cale de a-mi asuma o identitate care sa nu fie, poate, chiar atat de populara. Cand imi auzi numele nu stii daca sunt barbat sau femeie, daca sunt o trupa sau un pianist solo. As putea foarte bine sa-mi folosesc numele adevarat si atunci as fi doar solistul la pian Volker Bertelmann. Mi se pare foarte interesant faptul ca, acum, oamenii imi folosesc numele pentru tot felul de idei. Pot sa aleg ce vreau sa fiu si ce vreau sa fac fara a fi inghesuit intr-un colt. 



 


"Poti folosi metal, capace de sticle, orice fel de material care consideri ca ar merge in combinatie cu corzile. Ideea e sa se schimbe tonul corzii."

Haute CULTure:   Instrumentul tau... iesit din comun, mai ales cand il si utilizezi intr-un aranjament asociat cu samplere electronice. Pianul "preparat". Ce este de fapt un pian preparat? 

Hauschka: Sunt diferite obiecte sau materiale pe care le poti pune pe corzi sau intre corzi - poti folosi chiar materiale - care inabusa sunetul. Poti folosi metal, capace de sticle, orice fel de material care consideri ca ar merge in combinatie cu corzile. Ideea e sa se schimbe tonul corzii.   Nu faci asta cu fiecare coarda. Dar, cand ai chef, poti spune: Nu-mi place nota asta, pot s-o schimb cu ajutorul unui material. Sunt multe posibilitati de a schimba o nota. 

Pianul. De la 10 ani

Haute Culture:   Acum... sa fac conexiunea intre om si instrument.  Am descoperit un mai vechi interviu pe care l-ai dat, in care jurnalista, Rachel Martin, spunea in 2014: ¬The musician Volker Bertelmann doesn¬t play the piano, he plays with the piano¬. De ce pianul si nu, de exemplu, chitara sau trompeta? 

Hauschka: Odata, cand aveam noua ani, eram in biserica impreuna cu mama mea si ascultam un batran care canta Chopin la pian. 

 

M-a impresionat foarte tare. 

Haute Culture: De ce? 

Hauschka: Nu stiu, nu pot sa spun. Dar atunci, in biserica, i-am spus mamei: Vreau sa invat sa cant la pian de la omul asta. Iar ea mi-a spus: Da, dar noi nu avem pian, nu suntem atat de bogati. Da, dar eu vreau sa cant la pian¬. Timp de cateva zile am fost foarte agitat. Dar apoi o matusa de-a mea ne-a daruit un pian de-al ei vechi. Am inceput sa iau lectii de la tipul acela, si am continuat timp de zece ani. Cred ca de atunci nu am incetat sa cant la pian. A devenit o parte importanta din cine sunt eu. Nu stiu de ce m-am oprit la pian, poate ca asa a fost sa fie.

 

Am stiut din primul moment ca asta vreau sa fac. Am cinci frati, si niciunul din ei n-a avut o asemenea idee sau chemarea spre muzica. 

"Problema este ca toata viata e o calatorie in cursul careia iti descoperi slabiciunile si punctele tari"


Haute CULTure:   Ajungem la o prima enigma din biografia ta. Te-ai atasat de pian ca instrument plecand de la muzica culta insa apoi, din adolescenta, ai fost membru in trupe de Rock, ai facut muzica de televiziune si ai fondat duo-ul de Hip Hop God's Favourite Dog ce a semnat contract cu Sony si a fost in turneu international ca opening-act pentru Die Fantastichen Vier. In aceste conditii, ai putea fi banuit de oportunism artistic, asta daca nu am sti cate ceva despre ce ai realizat dupa aceea. Practic, ai decis intr-o perioada a vietii sa te pozitionezi in no man's land, pe frontiera dintre arta culta si Pop culture. O optiune incomoda. S-a intamplat datorita unei inspiratii de moment, dorintei de a continua sa experimentezi in alte directii muzicale sau au existat si alte motivatii?


  

Hauschka: Am cautat mult sa inteleg cine sunt cu adevarat. Problema este ca toata viata e o calatorie in cursul careia iti descoperi slabiciunile si punctele tari, in societatea si in comunitatea in care traiesti. La inceput poate e satul in care copilaresti, apoi sunt copiii cu care te joci, si tot asa. La un moment dat termini scoala si nu stii la ce esti bun, care e talentul tau. Cand devii adult, toata lumea iti spune, intr-un fel: Nu acesta e talentul tau, trebuie sa muncesti. Iar tu spui: Imi pare rau, dar eu vreau sa imi exploatez talentul, iar ei iti spun: Nu poti sa castigi bani de pe urma talentului tau. Cam asa am crescut eu. Tatal meu avea un simt al afacerilor foarte dezvoltat, lucra in domeniu. Si toti fratii mei i-au calcat pe urme. 

"Mi s-a spus ca trebuie sa fiu vedeta"


Haute CULTure:   Aici se incadreaza faptul ca ai inceput sa studiezi medicina, apoi ai comutat pe studii economice... pentru a le abandona pe ambele?


  


Hauschka: Cu siguranta, da, asa este. Toate astea vin din educatia mea. La un moment dat am crezut ca parintii mei au dreptate. Aveam insa aceasta dorinta intensa de a ma exprima. Adevaratul experiment a fost sa vad daca pot urca pe scena si pot transmite publicului ceea ce simt. Daca atunci as fi simtit ca nu este de ajuns pentru mine as fi cautat sa fac altceva. Dar nu puteam gasi raspunsul fara sa incerc. Poate din cauza asta sunt aici, pentru ca raspunsul a fost ca... este de ajuns. Am avut insa nevoie de mult timp pentru a-mi gasi felul propriu de a ma exprima, pentru ca si in industria muzicala sunt multe lucruri incurcate. Mi s-a spus ca trebuie sa fiu vedeta, asa ca eu am pus bazele trupei God's Favourite Dog. Am vrut sa fiu artist de Hip-Hop, am vrut sa am fane si groupies, tot tacamul. La urma urmei, e vorba in primul rand de bani. Nu e vorba de talent, e vorba de business. Uneori te potrivesti intr-o schema din asta, alteori te afli intr-un loc iar trenul tau prinde deja viteza pe langa tine. Toata viata am cautat sa-mi aflu intuitiv punctele forte, asa ca de multe ori am refuzat sa merg in anume directii. Daca am considerat ca e directia gresita, am cautat o cale diferita. 


 



Ca barbat nu poti sa rezonezi intotdeauna cu tot ce li se intampla femeilor, dar ele sunt si pline de surprize


Haute CULTure:   Apropo de fane, mi-ai adus aminte de albumul tau Salon des Amateurs din 2012 si de piesa Girls, in al carui text marturisesti: That's what I really want/ And in the morning, it's girls.  E o nostalgie dupa perioada de succes popular cu Hip Hop-ul?

Hauschka: Melodia Girls de pe albumul Salon des Amateurs este despre fiicele mele gemene. Nu spun asta pentru ca vreau sa scap de intrebare. Serios, chiar a fost o dedicatie pentru fetele mele. La vremea cand am compus cantecul ele erau in crestere, iar casa era plina de energia lor. E foarte interesant sa fii inconjurat de toate astea. Cateodata stateam si doar ma uitam la ele. Perioada asta are parti grozave dar si parti grele. Ca barbat nu poti sa rezonezi intotdeauna cu tot ce li se intampla lor, dar ele sunt si pline de surprize, pe de alta parte. Revin la intrebarea ta. De-a lungul anilor se schimba perspectiva asupra lucrurilor. Nu spun ca o anumita tema este pentru oameni mai in varsta iar acum a sosit vremea mea. Cateodata ma uit la cate o tema, cum ar fi aceasta, ¬fetele¬. Vin oameni la tine si incepi o conversatie. Dar eu nu mai sunt in starea aceea in care poti purta o discutie ca artist cu fanii, desi discutiile de felul acesta sunt interesante, dar eu acum sunt in cautarea unor conversatii de substanta. Am un alt punct de vedere. Cand ai 50 de ani lucrurile se schimba. 



Exista triburi in muzica  tribul Hip Hop, tribul minimalist avangardist... Eu am trecut dintr-unul in altul la un moment dat.



Haute Culture: Te-am plasat deja in spatiul transfrontalier, intre muzica culta si cea comerciala, pop(ulara). Privind retrospectiv, care au fost, sau inca mai sunt, cele mai importante influente pentru muzica ta?



 

Hauschka: Cand aveam intre 10 si 20 de ani ascultam muzica la moda atunci. Ascultam Prince, Grandmaster Flash and the Furious Five, multa muzica in care se foloseau tobele electronice. Eram foarte conectat cu tehnologia pe atunci, lucram cu programe, computere, matematica. Si acum sunt mare fan a matematicii. Imi placea contrastul, transformarea din baiatul rebel in cel care canta in cor si lucra in paralel cu elemente de muzica electronica. Construiam si o gramada de lucruri pe vremea aceea, masinarii de tot felul. Mai era si schimbarea intre ce faceam in interior si ce faceam afara. Aceasta a fost cultura mea Pop. A existat un curent in muzica germana numit Neue Deutsche Welle [Noul Val German  n.r.] care mi-a placut foarte mult. Era o trupa care se numea Ideal [cvartetul lansat in 1980 la casa de discuri a lui Klaus Schulze de la Tangerine Dream n.r.], canta in stil foarte Punk. Mai tarziu, m-au influentat puternic tipi ca Steve Reich, pe care l-am cunoscut odata, cand l-am invitat la un festival. Apoi a fost John Cage, chiar daca nu stiam de el cand am inceput sa studiez pianul modificat, pentru ca ma aflam atunci intr-o zona a muzicii in care nu aveam contact cu Avangarda, eram in zona Hip Hop. Ori nu sunt multi artisti din zona asta care sa stie de John Cage. Exista triburi in muzica  tribul Hip Hop, tribul minimalist avangardist... Eu am trecut dintr-unul in altul la un moment dat. 

Imi amintesc cand am lansat primul disc, la o casa de discuri germana numita Kompakt, 


din Koln [label fondat in 1998 de catre muzicianul Wolfgang Voigt, unul dintre pionierii sub-genurilor Minimal Techno si Microhouse ¬ n.r.]. Sunt specializati in muzica Techno, muzica de club. E o muzica foarte fragila, are multe elemente de sound cu totul special. Am mers la un magazin de discuri in Koln si acolo am descoperit aceasta lume, a minimalismului de avangarda. Muzica clasica, care suna ca muzica electronica, dar si ca Krautrock-ul. Chiar daca locuiam in Dusseldorf, nu eram familiarizat cu muzica electronica de acolo. De-a lungul anilor m-am cufundat din ce in ce mai mult in lumea artistica, am facut cunostinta cu pictori, cu Academia de Arta fondata de Joseph Beuys, cu artistii care au studiat acolo. 

Artistii si studentii de acolo m-au ajutat mult sa gasesc o perspectiva diferita. 

Se intampla ceva straniu in acel mediu, pentru ca artistii acestia ocoleau succesul. I-am intrebat de ce evita sa aiba succes, si mi-au spus ca nu ar avea ce sa ofere in schimbul succesului. Cand constatau ca ceva devine popular, schimbau imediat directia. Mi-a placut lucrul asta... intr-o anumita masura. Dar exista ceva inauntrul meu care vrea sa supravietuiasca. In lumea artistica acesta poate fi un lucru bun, pentru ca in lumea asta, la un moment dat, esti descoperit si devii si mai important, si mai mare. Exista artisti care sunt incredibil de celebri pentru ca au stat in umbra multa vreme, si la un moment dat au lansat ceva foarte important. Am fost foarte influentat de toate astea. 

Haute Culture:  In noul mileniu asistam la eforturi din partea reprezentantilor diferitelor generatii de artisti de a gasi un echilibru intre formele de expresie traditionale si noile tehnologii si trenduri.  Exista de asemenea si o categorie ce nu poate fi ignorata, care este reticenta sau refuza pur si simplu ideea unor astfel de fuziuni. Ori, tu asta faci. Sa luam in discutie un exemplu: remixul Hauschka al lui ¬Parsifal¬ de Richard Wagner. De ce ti-ai asumat provocarea si cum a fost primita de catre public? 


Hauschka: A fost intai de toate cererea lui Sebastian Baumgarten, un regizor german celebru, care pune in scena opere la [Festivalul din... n.r.] Bayreuth, unde e invitat mai mult ca personaj nonconformist. Festivalul este foarte traditional, dar intotdeauna exista si un nonconformist. Sebastian e ca un comunist, nu e de acord cu nimic. El a facut coregrafia iar presa l-a luat pe el cu asalt. Inainte de asta, a fost invitat la Teatrul Hebbel din Berlin sa faca un experiment in legatura cu perceptia asupra pieselor muzicale ale lui Wagner. A invitat un tenor sa interpreteze piese de Wagner. Inainte de toate, a schimbat cu totul punerea in scena. 

Publicul era... pe scena, la mese lungi, mancam sangerete si cartofi, 

chiar acolo pe scena. Pe partea cealalta a scenei a aparut un tip cu o gluga pe cap, era tenorul, care canta si sarea pe mese in mancarea noastra. Nu stiu daca ai auzit vreodata un tenor cantand Wagner atat de aproape de tine. A fost foarte... interesant. Sebastian m-a abordat doar in legatura cu Parsifal. Eu nu sunt mare fan al partilor vocale din operele lui Wagner, mi se par lungi si repetitive uneori. Dar imi plac intermezzo-urile si piesele sistematice, asa ca am ascultat partile instrumentale si am extras un set de teme muzicale din Parsifal. Apoi, eu si cu Stefan [Schneider, basistul To Rococo Rot, grup berlinez de Post-Rock/Electro n.r.] am interpretat tot setul de teme intr-una, de la inceput. A fost foarte interesant, pentru ca intr-un fel muzica disparea dar elementele ei genetice ramaneau in continuare prezente. 

Cateodata se auzeau temele din Parsifal, 

apoi se auzea doar un amalgam de sunete pentru ca Stefan folosea un efect de ecou iar eu veneam pe deasupra cu muzica mea. Aveam boxe in interiorul pianului, muzica se auzea prin ele. Era ca o instalatie de sunet. Spectatorii mancau inghetata intinsi pe jos, iar noi le cantam. Experienta aceasta m-a facut sa inteleg cu adevarat ce inseamna o abordare trans-genuri muzicale si care este calea serioasa de a gasi feluri noi de a lucra cu muzica, fara sa incerci sa o remixezi, intr-un fel care sa-i faca pe oameni sa inteleaga de exemplu ca asta e piesa din Parsifal. Un remix inseamna ca mergi la originea piesei muzicale si hotarasti tu mai departe ce faci cu ea. Poti chiar si sa transformi toata bucata muzicala in zgomot de fond, si la final sa canti doua note din Parsifal, si totul ar fi perfect asa. 

 Pot lucra chiar si de acasa, e foarte practic. Pot sa hotarasc daca vreau sa stau cu familia sau daca vreau sa merg in turnee ca sa castig bani in plus. 

Haute Culture: Dr. Jekyll & Mr. Hyde. Un nume pe scena, un altul in spatele acesteia. Putini ascultatori stiu ca, dincolo de coloanele sonore pentru Gluck al lui Doris Dorrie, The Boy cu David Morse si Dubious Battle al lui James Franco, ai fost nominalizat anul acesta la Oscar si la Globul de Aur pentru Lion. Nu ai fost tentat sa te implici mai mult creativ in industria filmului?  Sunt compozitori, Hans Zimmer de pilda, care se simt confortabil in acest mediu. 


Hauschka:  Lucrez constant la muzica de film. Sunt acum aici [la Bucuresti ¬ n.r.] dar am trei colaboratori care lucreaza la o coloana sonora de film, care termina acum o compozitie de-a mea. Imi place mult sa lucrez la filme, dar in acelasi timp vreau sa am libertatea sa imi dezvolt stilul personal. L-am cunoscut pe Hans Zimmer la un moment dat, intr-un avion. Hans m-a mentionat intr-un articol pe care l-a scris, pentru ca am avut o discutie foarte placuta cand ne-am intalnit. 

M-am asteptat ca el sa fie mai ciudat, dar este un tip foarte agreabil si interesant. 

A fost foarte deschis. Nu mai e vreun alt compozitor de talia lui care sa isi indrepte atentia asupra noastra, a celor tineri, ca sa incerce sa inteleaga ce facem. Despre unii a citit, cu altii a lucrat, e foarte interesant. Eu lucrez acum la doua filme, am fost solicitat sa lucrez si la cateva seriale. Nu am cum sa evit industria cinematografica, si sunt foarte fericit ca am aceste proiecte. Pot lucra chiar si de acasa, e foarte practic. Pot sa hotarasc daca vreau sa stau cu familia sau daca vreau sa merg in turnee ca sa castig bani in plus. 

 Scriu o compozitie pentru mandolina si cvartet de coarde pentru Avi Avital, un interpret la mandolina din Israel

Haute Culture: Inceputurile carierei tale ne-au devenit ceva mai limpezi. Ca sa ajungem la viitor trebuie insa sa ne intoarcem cu zece ani in urma - contractul cu FatCat Records  cand ai luat decizia sa adaugi o noua dimensiune muzicii tale prin imbogatirea formulei orchestrale cu viori, violoncel, trombon. A mai trecut ceva vreme si ti-ai amplificat universul prin cooptarea de diverse forme de expresie vizuala (dans contemporan, multimedia, marionete) si aici ma refer, de exemplu, la montarea Lebedei din Tuonela, poemul lui Jan Sibelius, fascinanta pentru componenta multinationala si multietnica a echipei creative. Incotro intentionezi sa te indrepti de aici incolo?


Hauschka : Urmatorul pas pentru mine este acela ca invat sa ma exprim in compozitii scrise pentru orchestre din care eu nu fac parte, nu pentru ca nu as vrea sa cant ci pentru ca vreau sa inteleg daca sunt in stare sa imi transfer ideile muzicale cu aceeasi intensitate pentru alti interpreti. Apoi am de scris niste lucrari pentru care am primit comenzi. Scriu o compozitie pentru mandolina si cvartet de coarde pentru Avi Avital, un interpret la mandolina din Israel [primul muzician care a fost nominalizat la Grammy pentru interpretarea la acest instrument ¬ n.r.]. Am scris un concert de camera, un concert de violoncel. Incerc sa vad ce merge si ce nu. Am posibilitatea de a ma intoarce la ce am compus si de a schimba ce nu merge. Invat ¬ cred ca de asta sunt pe Pamant. 


Ma simt liber. 

Haute Culture: Ai simtit deseori nevoia in ultimii ani sa adaugi texte unora dintre compozitiile tale. Cum percepi importanta continutului poetic sau a mesajului transmis prin cuvintele puse pe muzica? 

Hauschka: Ma intereseaza foarte mult sa aflu ce se schimba din perspectiva mea dar si a celor care asculta muzica mea, de exemplu, cand adaug partea vocala la partiturile pentru pianul preparat. Intr-un fel, daruiesc compozitiile pentru pian altora si ii las pe ei sa le interpreteze si sa le foloseasca si sa scrie cantece cu ele. Mai e ceva. Am devenit foarte relaxat in ce priveste compozitiile mele. Ma simt liber. In momentul in care am terminat o compozitie ii dau drumul in lume, intr-un fel. Le dau altora piesele mele si ii las sa faca cu ele ce doresc, iar eu ma uit la ei si ma gandesc cat de grozav e ca se intampla toate astea. 

Le dau oamenilor compozitiile mele si ii intreb daca vor sa lucreze cu ele. 

Acum lucrez cu niste versiuni Hip Hop, am rugat niste artisti de Hip Hop sa faca niste piese Rap, e felul meu de a-mi exprima dragostea pentru Hip Hop si pentru versuri profunde cu implicatii politice, si pentru felul in care cei din orase vorbesc despre problemele lor. Imi place mult aceasta combinatie, si ma voi intoarce la ea mereu. 

In jurul nostru e foarte mult rasism, oamenii nu pricep ca nu conteaza culoarea pielii, ca fiecare din noi isi cauta identitatea.

Haute Culture: Ramanem la... cuvantul scris. Spune-mi ceva despre relatia ta cu scriitorul scotian Luke Sutherland, unul dintre textierii si muzicienii Indie-Pop (Mogwai, Long Fin Killie) ai anilor 1990 pe nedrept trecut acum cu vederea. Evident, ma refer la proiectul Music A.M. pentru care esti coautor la trei albume. 

Hauschka: Suntem in stadiul in care, dupa ce ne-am cunoscut, am vorbit constant unul cu celalalt... Luke scria texte pentru compozitiile mele mai vechi. La un moment dat discutam despre o Opera, eu am vrut ca el sa ii scrie libretul. Imi doresc foarte tare sa reiau legatura cu el, sa ne mai intalnim. Este unul din cei mai interesanti oameni din viata mea, care m-a ajutat sa cresc. Inteleg foarte bine ce face, stiu ca in cazul lui exista o mare forta in lucrarile sale. Nu trebuie intotdeauna sa o apuci pe calea usoara, iar el e exact asa, nu alege calea facila, are o personalitate puternica. Toate cartile lui sunt asa.  In jurul nostru e foarte mult rasism, oamenii nu pricep ca nu conteaza culoarea pielii, ca fiecare din noi isi cauta identitatea. 

Pentru unii e mai simplu, pentru altii e mai complicat. 


Eu ma bucur mult ca l-am cunoscut pe Luke, si pe Stefan Schneider, celalalt membru al trupei Music A.M., care a studiat cu Becher, fotograful, si cu sotia lui, cei care au facut acele fotografii in fabrici [Bernhard Bernd Becher si Hilla Becher, fondatori ai unui curent influent in artele vizuale germane, ramas in istorie ca Scoala de la Dusseldorf n.r.]. Becher e chiar din orasul meu. A luat slabiciunile provinciale din locul acela si le-a transformat in arta. Primele fotografii au fost ale unor cladiri in alb si negru, structuri care sunt peste tot, inclusiv in satul in care m-am nascut. Luke si Stefan mi-au facut cunostinta cu multi artisti interesanti. N-am renuntat la trupa noastra, pastram proiectul deschis. Poate, la un moment dat, mai scoatem un disc. 

Haute Culture: Albumul meu favorit din discografia ta ramane pentru moment Abandoned City (2014). Pentru (re)descoperirea sa ar fi utila perspectiva ta ca autor in ceea ce priveste conceptul (orasele abandonate) si structurile muzicale sau broderiile la care ai apelat (de exemplu, vioara din Agdam sau percutia din Pripyat), mai ales ca, fundamental, reprezinta, cap-coada, un efort creativ pur individual. 

Hauschka: Am vrut foarte mult sa spun ceva despre timp si despre felul in care oamenii isi ating scopurile in viata. Intr-un oras abandonat exista cladiri interesante, structuri functionale care au fost construite ca locuinte pentru oameni. Orasul este pustiu, nu se stie de ce. Poate acolo a avut loc o catastrofa, ca in orasul Pripyat, care e aproape de Cernobil. Oamenii au trebuit sa fuga din casele lor intr-un minut sau in doua minute, si au lasat totul in case. De aceea imaginile din oras sunt foarte interesante, pentru ca pare ca este un oras locuit, fara nicio schimbare evidenta. 

Alt lucru care m-a fascinat este acela ca perspectiva locului este de Punct Zero, 

este un loc gol, in care e posibil ca oamenii sa vina sa locuiasca din nou, sa reconstruiasca orasul, dar la fel de bine e posibil ca in zece ani sa se transforme intr-o ruina de care sa nu se mai ingrijeasca nimeni. Pentru mine a fost interesant sa fac o analogie cu viata mea. Orasul abandonat mi-a aratat ca daca vreau sa ma schimb pe mine insumi, daca la un moment dat vreau sa ma reinventez, nu trebuie sa-mi fie teama sa ma duc in ¬Punctul Zero¬. Poate ar trebui sa distrug unele elemente, apoi sa ma uit la ruine si sa reconstruiesc totul. Nu trebuie sa-mi fie teama ca nu mai urmeaza nimic dupa aceea. Un loc abandonat are aceleasi elemente: are o perspectiva diferita. Am fost fascinat cand am privit imaginile oraselor abandonate, pentru ca ele arata zadarnicia vietii. 

Viata e atat de scurta, exista cladiri vechi de 5,000 de ani care sunt mici in comparatie cu altele, si te gandesti... 

ce s-a ales de viata ta? Cand imi dau seama de toate astea simt ca trebuie sa ma relaxez, sa imi parcurg drumul si la un moment dat sa mor, si poate ca exista fericire in existenta mea, dar n-ar trebui sa ma stresez prea mult pentru nimic. Locurile abandonate reflecta intr-un fel toate astea, tot acest album de senzatii si de impresii.  

Ioan Big&Haute Culture sunt recunoscatori echipei ARTmania deopotriva pentru facilitarea acestui interviu si pentru demersul non-mercantil de a-l invita in Romania... o frumoasa nebunie. Hauschka a concertat in seara de 9 mai 2017 in sala Elvira Popescu din cadrul Institutului Cultural Francez.


Imagine
2176 de afisari


Niciun comentariu
comenteaza