Echipa feminina de tenis a Statelor Unite s-a calificat in finala editiei 2017 a Fed Cup, dupa ce a reusit sa invinga cu scorul general de 3-2 formatia Cehiei, detinatoarea trofeului, in intalnirea care a avut loc la Wesley Chapel (Florida), informeaza Agerpres.

SUA, in finala FedCupFoto: fedcup.com

Americancele au obtinut punctul victorios in partida de dublu, prin perechea Bethanie Mattek-Sands/Coco Vandeweghe, care s-a impus cu 6-2, 6-3 in fata cuplului ceh Kristyna Pliskova/Katerina Siniakova.

Statele Unite sunt natiunea cea mai titrata din istoria Fed Cup, cu 17 trofee cucerite, ultimul dintre ele in anul 2000.

Lipsita de cele mai bune jucatoare ale sale, intre care surorile Serena si Venus Williams, echipa SUA a mizat in acest meci pe Coco Vandeweghe, Shelby Rogers si Lauren Davis in partidele de simplu. Coco Vandeweghe, numarul 23 mondial, a fost eroina americancelor in confruntarea cu Cehia, obtinand doua victorii la simplu si una la dublu, alaturi de Bethanie Mattek-Sands.

In finala Fed Cup, programata pe 11 si 12 noiembrie, americancele vor infrunta in deplasare echipa Belarus, care a dispus cu 3-2 la Minsk de formatia Elvetiei, in cealalta semifinala a competitiei.

SUA - Cehia 3-2, la Wesley Chapel (Florida)

Sambata

Coco Vandeweghe (SUA) - Marketa Vondrousova (Cehia) 6-1, 6-4

Katerina Siniakova (Cehia) - Shelby Rogers (SUA) 6-3, 6-3

Duminica

Coco Vandeweghe (SUA) - Katerina Siniakova (Cehia) 6-4, 6-0

Marketa Vondrousova (Cehia) - Lauren Davis (SUA) 6-2, 7-5

Coco Vandeweghe/Bethanie Mattek-Sands (SUA) - Kristyna Pliskova/Katerina Siniakova (Cehia) 6-2, 6-3.

Belarus - Elvetia 3-2, la Minsk

Sambata

Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Viktorija Golubic (Elvetia) 6-3, 5-7, 7-5

Timea Bacsinszky (Elvetia) - Arina Sabalenka (Belarus) 6-4, 7-5

Duminica

Aleksandra Sasnovici (Belarus) - Timea Bacsinszky (Elvetia) 6-2, 7-6 (2)

Arina Sabalenka (Belarus) - Viktorija Golubic (Elvetia) 6-3, 2-6, 6-4

Belinda Bencic/Martina Hingis (Elvetia) - Olga Govortova/Vera Lapko (Belarus) 6-0, 6-1.