Pacientii care sufera de hepatita cronica virala C vor putea beneficia de tratamentul fara interferon incepand din prima jumatate a lunii mai, conform anuntului Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, a scris duminica ministrul Sanatatii, Florian Bodog, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministului Sanatatii, noua etapă de tratament pentru hepatita cronică virală C vizează:

- 9.700 de pacienți cu fibroză F3 și F4 (ciroză compensată), cu fibroză F2 asociată cu manifestări extrahepatice de tip autoimun, cu limfom cu celule B non-Hodgkin, cu hepatocarcinom, cu hemofilie sau talasemie majoră, precum și personalul medical, indiferent de stadiul fibrozei;

- 250 de pacienți cu insuficiență renală aflați în dializă, stadiile de fibroză F2, F3 și F4 (ciroză compensată);

- 50 de pacienți cu transplant hepatic;

- 2.000 de pacienți cu ciroză decompensată.

Conform CNAS, tratamentul va fi efectuat cu DCI Dasabuvirum + Ombitasvirum + Paritaprevirum + Ritonavirum pentru primele două grupe de pacienți menționate și cu DCI Ledipasvirum + Sofosbuvirum pentru celelalte două grupe de pacienți, mai precizeaza Florian Bodog.