Aproximativ 60.000 de consumatori sunt duminica nealimentati cu energie electrica, jumatate fata de numarul din ziua anterioara, cele mai grave probleme fiind in judetele Galati si Vaslui, a declarat duminica ministrul Energiei, Toma Petcu, citat de News.ro. La nivelul Ministerului Energiei se va realiza si o analiza pentru a se vedea de ce s-a ajuns din punct de vedere tehnic in aceasta situatie.

Petcu anunţase sâmbătă că autorităţile se confruntă cu o situaţie dificilă, în mod special în zona Moldovei, unde au fost înregistrate fenomene meteo severe şi neobişnuite pentru această perioadă, iar situaţia înregistrată în 21 aprilie a fost mai gravă decât cea înregistrată în vârful din această iarnă, aproape 500 de localităţi rămânând fără alimentare cu energie electrică.

"Situaţia, aşa cum am anticipat încă din ziua de ieri (sâmbătă, 22 aprilie, n.r.), s-a îmbunătăţit, în sensul că am reuşit să remediem din cele opt linii de 120 kV două dintre ele, care erau cele mai importante pentru alimentare. Astfel, am redus de la 120.000 de consumatori deconectaţi la aproximativ 60.000 în acest moment (...)", a declarat duminică ministrul Toma Petcu, în a treia zi în care a fost convocat comitetul pentru situaţii de urgenţă în energie la Dispeceratul Energetic Naţional (DEN).

Autorităţile s-au concentrat pe zonele cele mai importante, în special Galaţi şi Vaslui. "Şi am reuşit să reducem la Galaţi, unde aveam 60.000 de deconectaţi ieri cam la aceeaşi oră, astăzi suntem la 30.000. La Vaslui, unde aveam în jur de 50.000 de consumatori deconectaţi,la această oră avem cam 22.000 de consumatori deconectaţi. Evoluţia este din ce în ce mai bună", a adăugat oficialul.

În Iaşi nu mai sunt consumatori nealimentaţi cu energiei, a precizat ministrul.

În Bacău încă sunt probleme, dar ele nu sunt cauzate de intemperii, a subliniat Petcu. În judeţul Bacău, potrivit ministrului, mai sunt astfel 3.600 de consumatori nealimentaţi cu energie, dar până duminică seara la ora 19.00 vor fi rezolvaţi, iar compania E.ON ar fi dat asigurări că vor fi remediate şi aceste situaţii.

"Cât priveşte zona celor de la Electrica, nu mai avem niciun consumator deconectat în Brăila. În schimb. la Focşani, în tot judeţul Vrancea, au mai rămas 1.600 de consumatori deconectaţi. Avem asigurări că peste 1.000 de consumatori vor fi reconectaţi în această seară şi restul de 600 în cursul zilei de mâine (luni, 24 aprilie, n.r.)", a mai spus Toma Petcu.

Pentru cele două judeţe unde sunt "situaţii mai speciale", Galaţi şi Vaslui, ministrul Energiei spune că a dat termen, iar Electrica şi E.ON au dat asigurări că până miercuri, cel mai târziu, situaţiile se vor rezolva.

"Am plecat de la o situaţie foarte grea, foarte dificilă, nemaiîntâlnită, nu doar pentru perioada aceasta a anului, nemaiîntâlnită în orice perioadă a anului, dar am reuşit, printr-o bună gestionare a resurselor din zona respectivă, şi prin mobilizarea tuturor echipelor de intervenţie, să gestionăm în timp util, considerăm noi. Este foarte important ca, după ce închidem această perioadă, în cursul săptămânilor următoare, să facem şi o analiză - şi aici o să discut la nivelul ministerului cu specialiştii dar şi cu secretarii de stat - să vedem de ce am ajuns în această situaţie. Pentru că, dincolo de condiţiile meteo, care clar au fost potrivnice, trebuie să vedem şi din punct de vedere tehnic de ce am ajuns în această situaţie", a punctat ministrul Energiei.

Acelaşi lucru l-a declarat ministrul şi în această iarnă, dar, afirmă el, a aşteptat să strângă date suficiente.

"Considerăm că avem suficiente date în acest moment ca să începem verificări în acest moment. În momentul în care o să decidem şi modul, procedura prin care o să facem aceste verificări, vă vom comunica în timp util", a subliniat Petcu.

Ministrul Toma Petcu spunea sâmbătă că autorităţile se confruntă cu o situaţie dificilă, în mod special în zona Moldovei, unde au fost înregistrate fenomene meteo severe şi neobişnuite pentru această perioadă, iar situaţia înregistrată în 21 aprilie a fost mai gravă decât cea înregistrată în vârful din această iarnă, aproape 500 de localităţi rămânând fără alimentare cu energie electrică.

În cursul zilei de vineri, 497 de localităţi nu erau alimentate cu energie electrică şi 318.119 de consumatori nu aveau acces la acest serviciu. Comparativ, în iarna acestui an numărul maxim de locuitori deconectaţi de la reţelele electrice a fost de 160.000.