Calin Popescu-Tariceacenu a fost ales, sambata, in cadrul Congresului ALDE, presedintele partidului, cu 1.065 de voturi „pentru” si 29 „impotriva”, el fiind singurul candidat pentru aceasta functie, potrivit News.ro. Acesta a fost al doilea Congres al ALDE, dupa cel de constituire a formatiunii prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) si Partidul Conservator (PC) din 19 iunie 2015, cand Daniel Constantin si Calin Popescu-Tariceanu au devenit copresedinti ai formatiunii.

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

Din echipa de conducere a ALDE mai fac parte 16 vicepresedinti: Gratiela Gravilescu, vicepremier si ministrul a Mediului in Guvernul Grindeanu; Teodor Melescanu, ministru de Externe; Andrei Gerea; Varujan Vosganian; Constantin Avram; Steluta Cataniciu; Toma Petcu, ministrul Energiei; Ovidiu Silaghi; Alexandru Baisanu; Ioan Tintean; Mihai Nita; Marian Cupsa; Mircea Molot; Ion Cupa; Nicolae Nasta si Dumitru Lovin. Alte 17 persoane au fost alese in Biroul Politic Executiv al ALDE in calitate de simpli membri: Daniel Chitoiu, Dian Popescu, Mircea Minea, Viorel Ilie, Viorel Palasca, Marius Popa, Ioan Ciugulea, Cornelia Negrut, Cristian Dima, Jian Turcan, Ionel cel Mare, Florica Calota, Ioan Lazar, Remus Borza, Radu Cojocaru, Marius Mateescu si Catalin Harnagea.

Copresedintele ALDE Calin Popescu-Tariceanu a anuntat vineri ca va candida la functia de presedinte al partidului.

Celalalt copresedintele ALDE, Daniel Constantin, a precizat ca nu va participa la congres pe motiv ca acesta e "nestatutar organizat si serveste interesului unui singur om".

Vineri, Statutul ALDE a fost modificat, iar sambata vor lua cuvantul invitatii la congres, vor fi dezbatute patru rezolutii si vor fi votate organismele statutare.

"Din cei 33 de membri ai Biroului Politic Executiv, 17 sunt vicepresedinti, iar 16 membri. De asemenea, vor mai fi alesi 12 membri supleanti. Alegerea se va face in mod liber, nu exista lista. Se depun candidaturile si in ordinea descrescatoare a voturilor vor fi stabiliti cei care devin membri in Biroul Politic Executiv. Primii 17 vor detine functia de vicepresedinte si urmatorii 16 functia de membru. Voi candida la functia de presedinte", a afirmat Tariceanu, vineri, dupa Delegatia Permanenta a ALDE.

El a spus ca vor fi mai multe niveluri de structuri de conducere. "Forul suprem in orice partid este Congresul, sub Congres este Delegatia Permanenta, sub Delegatia Permanenta este Biroul Politic Central, sub Biroul Politic Central este Biroul Politic Executiv de care v-am vorbit inainte si apoi este presedintele. Sigur ca structurile executive intr-un partid sunt alcatuite in principal din presedinte si Biroul Politic Executiv. Asa va fi la ALDE, urmand sa utilizam pentru anumite atributii si celelalte structuri pe care le-am definit - Biroul Politic Central si Delegatia Permanenta", a explicat Tariceanu.

Cele patru rezolutii, care vor fi supuse sambata dezbaterii si votului, sunt intitulate "Pentru o cultura politica a libertatii", "Noua generatie de intreprinzatori romani trebuie sa se simta la ea acasa in Romania", "Ca sa fim prin noi insine, trebuie, in primul rand sa fim noi insine" si "Legea in slujba cetateanului, nu contra lui".