Romania, locul 21 in lume dupa pretul unui litru de benzina. Cum arata costul carburantilor raportat la salarii. Romania este pe locul 21 in lume in functie de pretul unui litru de benzina, intr-un top condus de Venezuela, unde costul oficial al carburantilor este aproape zero in contextul subventiei acordate de regimul comunist, si inchis de Hong Kong, unde pretul mediu al benzinei este de aproape 2 dolari pe litru. Raportat la salarii, benzina costa in Romania aproximativ cat in China, Brazilia, Croatia, Mexic sau Columbia, in timp ce consumul de carburanti din Romania este mult in urma tarilor dezvoltate, respectiv doar 25% din media mondiala, potrivit unei analize Bloomberg pe 61 de tari realizata cu ajutorul GlobalPetrolPrices.com. Tarile cu cea mai ieftina benzina sunt si cei mai mari producatori si exportatori de petrol, dar nu neaparat cei mai mari consumatori, dupa cum se va vedea mai jos. In Venezuela, benzina este aproape gratis, considerata un drept. Desi presedintele Nicolas Maduro a scumpit anul trecut galonul la pompa cu 6.000%, plinul costa in continuare mai putin decat o cafea, cu un pret in dolari de sub un cent pe galon (aproape 4 litri). Cel mai mare producator si exportator de petrol din lume, Arabia Saudita, liderul OPEC, apare abia pe locul al doilea in topul celor mai ieftini carburanti. Benzina costa, acolo, 24 de centi pe litru, pret subventionat semnificativ de autoritati, dar mai putin "generos" decat in Venezuela, relateaza Economica.net.

Business reportFoto: Colaj foto

Consiliu de supraveghere provizoriu si fara buget pe anul 2017. Ce sanse de listare mai are Hidroelectrica in acest an. Sperantele ca cea mai valoroasa companie romaneasca, Hidroelectrica, sa se listeze in acest an pe bursa scad vizibil. Compania are acum un consiliu de supraveghere provizoriu, numit pe patru luni, nu are buget pentru anul 2017, iar cei care o administreaza nu prea au experienta in domeniul energiei. Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Ludwik Sobolewski, era cel mai optimist privind listarea producatorului de energie, spunand ca va fi listata pe bursa chiar in acest an. In schimb, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, actionarul minoritar, spunea ca procesul de listare stagneaza si devine din ce in ce mai putin probabil ca ea sa aiba loc inainte de finalul anului. Spusele Konieczny sunt confirmate de ultimele decizii luate in Adunarea Generala a Actionarilor care a avut loc miercuri, 19 aprilie, in timp ce angajatii pichetau sediul companiei, fiind nemultumiti de modul in care a fost condusa compania si ca nu se gasesc resurse pentru majorarea salariilor, desi profitul a crescut in ritmuri ametitoare, an de an. Actionarii au respins miercuri alegerea unui consiliu de supraveghere pe o durata patru ani, pentru care se inscrisesera oricum doar doi candidati pe sase locuri disponibile, hotarand in schimb sa aleaga sase membri provizorii ai CS, pe o perioada de patru luni, noteaza Adevarul.

Sinonim pentru "niciodata": autostrazile peste munti ale Romaniei. La peste patru decenii de la deschiderea primului segment de autostrada, Bucuresti-Pitesti, Romania are o retea de doar 750 de kilometri de sosele de mare viteza. Fara o legatura continua de autostrazi intre Bucuresti si vestul tarii sau peste munti, Romania pierde zilnic sute de mii de euro, daca nu chiar milioane. Dar cat de mult isi mai permite sa o faca? De-a lungul anilor, a curs multa cerneala pe tema soselelor de mare viteza Sibiu-Pitesti si Comarnic-Brasov, doua treceri pe autostrada ale Muntilor Carpati care ar putea face legatura intre (macar o parte din) regiunile istorice ale Romaniei si care ar putea pune tara si mai pregnant pe harta investitorilor din intreaga lume. Deocamdata insa, nici macar o cupa de pamant nu a fost ridicata pentru cele doua autostrazi, iar, dupa ce administratiile au schitat de-a lungul timpului mai multe idei pentru constructia celor doua sosele, de la parteneriate public-private pana la finantari din bani europeni sau de la stat, situatia din teren sta astfel: in cel mai optimist caz, anul acesta ar urma sa inceapa constructia a sase kilometri din cei 58 ai autostrazii Comarnic-Brasov. De altfel, acest drum este unul dintre cele mai controversate din Romania, dupa ce, in ultimul deceniu si jumatate, statul a incercat de trei ori sa-l construiasca in concesiune, dar, de fiecare data, a fost un esec. Acum, statul vrea sa-l construiasca fara ajutor privat, scrie NewMoney.ro.

Se ascute lupta pentru consumatorii casnici de gaze dupa liberalizare: Enel vrea sa-i atraga pe clientii Engie si E.ON carora le vinde energie electrica. Furnizorii de curent electric Enel Energie si Enel Energie Muntenia, controlati de grupul italian de utilitati omonim, au anuntat intrarea pe piata de furnizare de gaze naturale pentru clientii casnici, dominata in prezent de Engie si E.ON, dupa ce, de la 1 aprilie, a fost eliminat pretul reglementat de vanzare de la producatori la furnizori stabilit de Guvern pentru gazele din productia interna, fiind mentinute insa tarifele reglementate, aprobate de ANRE, in relatia comerciala dintre furnizori si consumatorii finali casnici. In acest fel, italienii incearca sa-si atraga baza de clienti din zona de energie electrica si inspre segmentul de gaze. Enel Energie furnizeaza electricitate unui numar de circa 1,5 milioane de clienti din judetele Timis, Arad, Hunedoara, Caras-Severin, Constanta, Calarasi, Tulcea si Ialomita, iar Enel Energie Muntenia deserveste peste 1,1 milioane de consumatori de curent electric din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov si Giurgiu. Enel controleaza in Romania si 3 operatori regionali de distributie de energie electrica, E-Distributie Muntenia, E-Distributie Banat si E-Distributie Dobrogea. Furnizarea de gaze naturale pentru populatie, la preturi finale reglementate, este dominata in prezent de doi mari jucatori, Engie si E.ON Energie, care controleaza cumulat peste 92% din aceasta. Cele doua companii detin si majoritatea retelelor locale de distributie a gazelor naturale din Romania, relateaza Profit.ro.

PSD vrea stoparea privatizarilor timp de 5 ani, nationalizarea actiunilor si activelor la companii privatizate fraudulos, dar si a unor titluri la Fondul Proprietatea. Procesul de privatizare al companiilor de stat ar urma sa fi oprit pentru o perioada de 5 ani, toate privatizarile dovedite in instanta ca fiind realizate fraudulos ar urma sa fie anulate, iar statul sa isi recupereze integral prejudiciul, sub forma restituirii actiunilor si activelor unei companii privatizate. Totodata, titlurile de despagubire la Fondul Proprietatea, dobandite fraudulos vor reveni statului, care ar urma sa transforme toate regiile autonome in societati comerciale administrate dualist si sa infiinteze un portofoliu de creante ale companiilor la bugetul de stat, care sa poata fi tranzactionat. Toate aceste prevederi sunt cuprinse intr-un proiect initiat de parlamentarii PSD si care va intra in dezbaterea legislativului in perioada urmatoare. Proiectul de legi prevede astfel suspendarea pentru o perioada de cinci ani aplicarea dispozitiilor O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societatilor comerciale, aprobata prin Legea nr. 44/1998 si a dispozitiilor Legii nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. "Informatiile publice arata ca, la acest moment, procesul de privatizare a participatiilor statului nu mai este o necesitate economica, iar resursele statului nu au nevoie de o asemenea sursa bugetara", sustin autorii legii, care prevad insa ca in cazul panicipatiilor statului cu o valoare de pana la 2 milioane de lei, dispozitiile privind suspendarea procesului de privatizare nu se aplica. Conform proiectului, totodata, statul nu va avea actiuni privilegiate ori drepturi speciale si nu poate impiedica investitiile, atat directe, cat si de portofoliu la acesti operatori economici si nu poate impune restrictii privind libera circulatie a capitalurilor ori libertatea de stabilire, anunta Profit.ro.

Cat vor costa masinile electrice in viitorul apropiat? Tehnologia pentru masinile electrice este tot mai ieftina, ceea ce face ca preturile sa scada de la an la an. Totusi, ele sunt inca scumpe, dar tot mai multa lume se gandeste la achizitionarea unei astfel de masini, mai ales pentru traficul urban. Volkswagen incearca sa-si curete imaginea dupa scandalul Dieselgate asa ca are un plan bine definit pentru viitoarea gama de modele electrice. Platforma lor MEB sta deja la baza conceptuelor VW I.D. si I.D. Crozz, care prefigureaza modele de serie, dar cat vor costa acestea cand vor fi lansate? Debutul pentru primul model complet electric din gama Volkswagen, proiectat de la zero, este prevazut pentru anul 2020 si oficialii marcii ne vorbesc pentru prima data despre preturi, scrie Auto-bild.ro.