​Samsung va lansa pe 29 martie modelul de varf de gama Galaxy S8 despre care apar tot mai multe informatii pe surse. Evan Blass, celebru pentru veridicitatea informatiilor pe care le afla despre noile modele de telefoane, scrie ca S8 va costa de la 799 euro, iar varianta cu ecran mai mare S8+ va fi 899 euro. In trecut au mai aparut o serie de informatii despre asteptatul model S8 care vine la sapte luni dupa uriasul scandal Note 7.

-Foto: Evan Blass

Galaxy S8 va avea ecran de 5,8 inci, iar S8+, de 6,2 inci. In SUA vor avea procesoare Snapdragon 835, iar in Europa, Exynos 8895, in timp ce bateria va fi de 3.000 mAh la S8 si de 3.500 la S8+. Trebuie spus ca Samsung nu a comentat aceste zvonuri.

Vor fi disponibile cel putin trei versiuni de culoare: negru, gri si argintiu, cu denumirile comerciale "black sky," "orchid grey" si "arctic silver,", spune Blass in cele mai noi mesaje pe Twitter.

El da si pretul unor accesorii, cum ar fi Gear VR (129 euro) si camera panoramica Gear 360 (229 euro).

S8 va ajunge probabil la primii clienti dupa jumatatea lunii aprilie, dar lansarea este exrem de asteptata, nu doar fiindca suntem in fata telefonului de varf de gama al Samsung, ci si fiindca lansarea vine la putin peste jumatate de an de la izbucnirea scandalului Note 7 care a afectat imaginea Samsung si ii va aduce pierderi de peste 5 miliarde dolari.