Reprezentantii Uniunii Salvati Romania au depus, joi seara, la Biroul Electoral Municipal, listele de candidati ai formatiunii pentru Camera Deputatilor si Senat la Bucuresti, potrivit Agerpres.

Delegatia USR care s-a prezentat la BEM a fost condusa de fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu. Acesta a declarat ca Uniunea Salvati Romania depune liste complete pentru Bucuresti la Camera Deputatilor si Senat.

"Avem un sentiment foarte bun. Reprezentam cele peste 351.000 de semnaturi care sprijina USR. E o mandrie pentru noi. Nu ne facem niciun fel de griji ca dreptul de a vota si de a fi votat care e garantat prin Constitutie va fi respectat in Romania", a declarat Vlad Alexandrescu.

Legat de scorul electoral pe care spera sa-l obtina USR, el a spus ca va fi "exact acel scor care va face diferenta".

"Si care va arata ca oamenii nu mai vor coniventa dintre partidele mari, ca isi doresc o forta politica noua care nu are aliante obscure, care nu are interese in teritoriu, care nu are clientela politica. O forta noua politica care va fi o contraputere in Parlament pentru ceea ce nu vrem sa se mai intample de aci inainte in Romania", a declarat Alexandrescu.

Acesta a precizat ca Nicusor Dan, liderul USR, nu a fost prezent la depunerea listelor intrucat a avut o agenda foarte incarcata, inceputa inca de dimineata la Tribunal, unde s-a judecat o contestatie legata de formatiune.

Cristian Seidler, candidat la Camera Deputatilor, a declarat, la randul sau, ca importanta va fi pe 11 decembrie, in ziua alegerilor, prezenta la vot.

Lista USR la Senat este deschisa de Vlad Alexandrescu, pe locul doi fiind Cristian Ghica. Nicusor Dan deschide lista USR la Camera Deputatilor, urmat de Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, si Cristian Seidler.