Presedintele Klaus Iohannis a caracterizat drept "cam provincial" mesajul care a aparut pe mai multe afise electorale ale UDMR, "Taxele noastre sa imbogateasca Ardealul, NU Capitala".

"E un mesaj cam provincial", a spus Iohannis, intrebat cum comenteaza acest slogan.

Pe de alta parte, seful statului a fost intrebat de ce a vorbit despre federalizare in discursul sustinut inainte de a participa la un summit informal al UE, la Bratislava.

"Mi se pare un lucru important. Din cand in cand apar anumite abordari care se numesc regiuni autonome sau altfel si am vrut sa mai clarific inca o data ca astfel de abordari nu sunt cele pe care ni le dorim", a precizat Iohannis.

La jumatatea lunii septembrie, Iohannis fusese intrebat de un ziarist cum impaca faptul ca Romania vrea o adancire a procesului de integrare dar unele voci sustin ca acest lucru ar putea duce la o federalizare a Uniunii Europene.

"Este o discutie care se poarta de multa lume si de mult timp. In termeni mai de specialitate, discutia este federalizare versus suveranitate. In realitate, cred ca aceasta este o tema falsa, si, dupa cum a formulat foarte bine un coleg de al meu, nu este cazul sa discutam in continuare, relativ steril, federalizare versus suveranitate, cred ca este cazul sa discutam despre o Europa mai buna. Sunt aspecte care pot fi lamurite si ele tin de ce am mentionat anterior, de transparentizarea si legitimizarea institutiilor europene. Cu siguranta, in unele situatii este nevoie de a lasa anumite chestiuni in responsabilitatea politicienilor nationali, si e bine asa, este in baza unui principiu care se numeste al subsidiaritatii, dar in alte situatii este bine pentru toata lumea ca impreuna sa fie luate decizii si sa fie creata o comanda unica, pentru a permite o abordare unitara", a raspuns atunci Iohannis.