Partidul Socialist din Spania, al doilea ca marime din aceasta tara, a decis, duminica, sa ii permita conservatorului Mariano Rajoy sa formeze un nou Guvern si sa evite astfel intoarcerea la urne pentru a treia oara intr-un an. Acordul vine dupa 10 luni de blocaj politic care a paralizat institutiile si ameninta redresarea economica a tarii, noteaza Reuters si AFP.

Mariano RajoyFoto: Agerpres/AP

Mariano Rajoy se afla la putere din anul 2011 si, in urma deciziei de duminica, va forma un nou guvern, de aceasta data minoritar. El este premier interimar de 300 de zile si este de asteptat ca noul sau cabinet sa fie functional pana in luna noiembrie.

Partidul Popular condus de Mariano Rajoy a castigat ultimele doua randuri de alegeri, fara sa obtina insa o majoritate clara.

Pentru a putea forma un guvern minoritar, Mariano Rajoy are nevoie ca deputatii socialisti sa ii acorde increderea sau sa se abtina de la vot.