Zeci de agentii de informatii din tari europene au lansat, incepand din vara, o baza de date "interactiva", "in timp real", pentru monitorizarea islamistilor suspectati de activitati teroriste, conform unui document secret al Ministerului german de Interne citat de publicatia EUObserver.

Manevra este parte a măsurilor adoptate la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea terorismului, în contextul atentatelor din ultimul an, al crizei imigraţiei şi al islamiştilor europeni ce revin din Orientul Mijlociu.

Zeci de agenţii de informaţii afiliate Grupului pentru Combaterea Terorismului (CTG), cu sediul la Haga şi coordonat de Olanda, au creat "un sistem interactiv cu informaţii în timp real" despre presupuşi militanţi islamişti, arată un document al Ministerului german de Interne, citeaza Mediafax.

Sistemul, numit "Platforma operaţională", a fost lansat în luna iulie, dar la acea vreme nu a fost făcut niciun anunţ oficial. În februarie, agenţiile de spionaj din Germania şi Olanda anunţau că în iulie urmează să fie inaugurat un astfel de sistem.

Un oficial UE a confirmat existenţa sistemului, precizând că este vorba de o platformă informatică la care se lucrează permament. La "Platforma operaţională" au promis să contribuie 23 dintre cele 30 de agenţii de informaţii din ţările europene.

Nu este clar de unde provin datele despre persoanele monitorizate şi ar putea apărea probleme privind respectarea unor drepturi fundamentale. "Aparenta implicare directă a Uniunii Europene în coordonarea activităţilor agenţiilor naţionale de informaţii probabil va genera implicaţii de ordin legal şi etic, pe fondul sensibilităţilor referitoare la viaţa privată şi la protecţia datelor", subliniază EUObserver.