Urmatoarele declaratii de avere ale conducerii BNR nu vor mai fi anonimizate, a declarat joi Dan Suciu. BNR va publica veniturile nete ale membrilor Consiliului de Administratie, iar pentru restul angajatilor se vor publica grilele salariale (cuprinzand nivelul minim si maxim acordat). Florin Georgescu, prim-viceguvernator are in salariul net de 40.430 lei si o indemnizatie de membru al CA de 18.313 lei. Liviu Voinea, viceguvernator are un salariul de 37.764 leisi o indemnizatie de membru al CA de 17.103 lei.

Mugur Isarescu, guvernatorul BNRFoto: Hotnews

In plus fata de salariul lunar, BNR acorda anual si alte venituri, dupa cum urmeaza:

  • Indemnizatie de vacanta - 100% din salariul net lunar;
  • Alte drepturi banesti de maximum 1,6 salarii nete lunare;
  • O suma din fondul de participare a salariatilor la profit-¬ in functie de cuantumul fondului constituit potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 312/2004, fara a se depasi un salariu net lunar.

La incetarea contractului individual de munca, salariatii Bancii Nationale a Romaniei beneficiaza de o indemnizatie de pensionare, egala cu 12 salarii, calculata la nivelul ultimului salariu primit, cu conditia ca salariatul respectiv sa fi lucrat, fara intrerupere, minimum 6 ani in cadrul bancii, anterior indeplinirii conditiilor legale de incetare a contractului individual de munca.

In cazul salariatilor care au lucrat in Banca Nationala a Romaniei mai putin de 6 ani, fara intrerupere, anterior indeplinirii conditiilor de incetare a contractului individual de munca, indemnizatia de pensionare se acorda, diferentiat, astfel: 5 ani - 10 salarii; 4 ani - 8 salarii; 3 ani - 6 salarii. Membrii Consiliului de administratie nu beneficiaza de bonus de performanta.

Conducerea neexecutiva

Membrii neexecutivi ai Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei - Marin Dinu, Daniel Daianu, Gheorghe Gherghina, Agnes Nagy, Virgiliu-Jorj Stoenescu - primesc o indemnizatie neta lunara de membru al Consiliului de administratie in valoare de 17.103 lei.

Acestia pot beneficia si de alte venituri conform legii.

In anul 2015, membrii neexecutivi au primit inca o suma echivalenta cu o indemnizatie neta.

Nivelurile minime și maxime aferente salariilor nete pentru funcțiile de conducere din Banca Naţională a României

A. Venit lunar

Centrala Băncii Naționale a României

Director 7.821 lei - 31.062 lei

Director adjunct 6.414 lei - 22.427 lei

Șef serviciu 5.261 lei - 14.667 lei

Structurile teritoriale ale Băncii Naționale a României

Director 6.414 lei - 15.347 lei

Șef serviciu 5.261 lei - 9.218 lei

În plus salariații băncii pot primi bonus de performanță anual, acordat în funcţie de rezultatele obţinute în urma evaluării performanței profesionale, în cuantum situat între 25% și100% din salariul lunar.