Bilantul atacului cu arma alba de la un centru pentru handicapati mintali din Japonia, petrecut in primele ore ale zilei de marti, a urcat la 19 morti, au facut cunoscut surse din randul echipelor de prim-ajutor, citate de AFP.

"Medicii au confirmat moartea a 19 persoane", a declarat un purtător de cuvânt al departamentului pompierilor, după acest masacru comis de un individ în vârstă de vreo 20 de ani, fost angajat al centrului.

ORA 02.15 Japonia: 15 morți într-un atac cu armă albă la un centru de handicapați (presa)

Peste 15 persoane au fost ucise, iar alte 45 rănite într-un atac cu cuțitul la un centru pentru handicapați mintali din Japonia, a informat marți postul național de televiziune NHK, citat de AFP.

Poliția, care inițial anunțase peste 10 morți, nu a fost în măsură să confirme deocamdată acest nou bilanț.

Un individ în vârstă de vreo 20 de ani s-a predat poliției marți în jurul orelor 03.00 (luni, 18.00 GMT), susținând că este autorul masacrului, a precizat un purtător de cuvânt al prefecturii Kanagawa.

Este vorba despre un fost angajat al centrului, potrivit agenției de presă Kyodo.

Poliția primise anterior un apel de la centrul respectiv alertând-o în legătură cu atacul, care a avut loc la Sagamihara, la vest de Tokyo.

"Suntem pe cale să încercăm să stabilim detaliile afacerii", a adăugat purtătorul de cuvânt.