Lovitura de stat esuata din Turcia va face ca aceasta tara sa nu mai fie disponibila pentru initiativa romaneasca la Marea Neagra, lasand Romania singura sa gestioneze securitatea in regiune, a declarat, intr-un interviu acordat HotNews, la Washington, dr. Stephen Blank, fost profesor in cadrul Institutului de Studii Strategice al Colegiului de Razboi al Armatei SUA.

Situatia din Turcia, NATO, Rusia, RomaniaFoto: Bing Maps

De asemenea, o eventuala miscare a presedintelui turc Recep Erdogan spre o intelegere cu Rusia ar impiedica orice fel de raspuns coerent al NATO la Marea Neagra, mai spune dr. Blank.

In acest context, NATO trebuie sa incerce sa mentina legaturile cu Erdogan, sa limiteze pagubele suferite de armata turca si sa-l convinga pe liderul de la Ankara ca securitatea Turciei inca depinde de o prezenta robusta a NATO in Marea Neagra si de accesul prin stramtorile Bosfor si Dardanele.

In legatura cu votul britanicilor pentru iesirea din Uniunea Europeana, analistul american subliniaza ca Londra este o sursa majora de bani murdari rusesti, dar este si un jucator-cheie in impunerea sanctiunilor fata de Rusia.

In legatura cu Republica Moldova, sansa acesteia la securitate si prosperitate depinde in primul rand de vointa acestei tari de a lupta impotriva coruptiei si de a-si face singura curat acasa, rolul Romaniei fiind unul foarte limitat, considera dr. Blank.

HotNews.ro: Tulburarile din Turcia. Nu stim cine a orchestrat tentativa esuata de lovitura de stat din Turcia, dar putem sa incercam sa intelegem cine este cel mai interesat sa faca asta si, de asemenea, sa aiba si capacitatea necesara. Presedintele Erdogan arata cu degetul spre clericul Fethullah Gullen, altii vin cu insinuari vagi chiar catre Guvernul American. Cum ati evalua aceste presupuneri?

Stephen Blank: Supozitiile ca guvernul american a fost fie interesat, fie avea ceva de castigat din lovitura de stat din Turcia sunt amandoua fara sens. Noi nu dam lovituri de stat in Turcia, in Europa sau oriunde altundeva. Si aceasta este doar reflectia unei conceptii conspirationiste care probabil isi are originea undeva la Moscova, unde se crede ca totul este o conspiratie. Dar nu are sens sa discutam asta.

Cat despre Fethullah Gulen si oamenii lui care s-ar afla in spatele tulburarilor, nu exista nicio dovada in afara a ceea ce spune Erdogan. El nu a adus nicio dovada, iar el nu este chiar cel mai obiectiv observator. Asa ca nu avem cum sa decidem asta. Dar ce putem sa spunem acum este ca anumite elemente din armata turca a lansat lovitura de stat si au esuat. Mai mult nu putem spune pentru ca nu avem dovezi.

Cat despre cine a beneficiat, singurul care a castigat este Erdogan. Pentru ca a fost planificata atat de incompetent de la inceput. Asta in Turcia. In afara Turciei, trebuie sa vedem, are repercusiuni internationale serioase, dar o sa vedem.

HotNews.ro: Chiar si in Turcia si nu numai acolo sunt oameni care il invinovatesc pe insusi Erdogan ca si-ar fi inscenat aceasta tentativa de lovitura de stat, pentru a isi creste puterea in Turcia, penru asta avand nevoie de un motiv.

Stephen Blank: Fara indoiala ca vrea sa isi sporeasca puterea. Intotdeauna a vrut, asta face acum, epurand intregul corp militar si judiciar, chiar si Ministerul Educatiei a fost supus epurarii. Dar din nou nu avem dovezi (care sa ateste ca insusi Erdogan si-a inscenat lovitura de stat - n.r.). Ceea ce este suspect este faptul ca in 48-72 de ore de la lovitura de stat mii de oameni au fost deja suspusi epurarilor. Asta inseamna ca a existat un plan de epurare a acestora inca de dinainte de tentativa de lovitura de stat. Pentru ca acele liste nu au aparut doar sub impulsul momentului. Asadar, el a profitat de aceasta oportunitate sa puna in miscare un plan pe care il avea. Daca el a lansat sau nu lovitura nu avem nicio dovada. Dar sunt motive sa suspectam ca el planuia sa epureze mii de oameni in sectiuni din administratie si ca in mod clar si-a dori puteri nelimitate , sa fie un autocrat.

HotNews.ro: Dar alti jucatori din regiune? Rusia cum joaca aici?

Stephen Blank: Nu cred ca Rusia a fost implicata in lovitura de stat, dar as paria ca unul dintre motivele pe care le aveau oamenii care au dat lovitura erau nemultumiti de politica Turciei fata de Rusia. Politica externa a lui Erdogan a fost un dezastru "rasunator", ceea ce il forteaza acum sa faca intelegeri cu Moscova si cu Israelul. Nu cred ca este vreo opozitie a armatei sa faca intelegere cu Israelul, militarii au fost printre cei mai mari sustinatori ai unui parteneriat turco-israelian. Dar Moscova a umilit Turcia si in plus a sprijinit kurzii din Turcia si probabil a sprijinit si terorismul kurd in Turcia. Guvernul Assad este probabil beneficiarul unui sprijin mai mare din partea Rusiei. Saptamana de dinaine de lovitura de stat, era clar ca Erdogan se gandea sa faca o intelegere cu Assad, care ar fi putut sa precipiteze lovitura de stat.

Asadar, jocurile Moscovei... Mai departe, forta militara din regiune care ar putea sa reziste eforturilor Rusiei in Marea Neagra, in Caucaz si in Orientul Mijlociu este armata turca. Daca elita militara turca este rasturnata, va fi nevoie de cativa ani sa-si recupereze capacitatile. Si singura speranta pe care NATO o mai are in apararea la Marea Neagra sau chiar sa intre in Marea Neagra - ceea ce necesta sustinerea Turciei, avand in vedere Conventia de la Montreaux - a fost sever compromisa.

HotNews.ro: Dar ceilalti jucatori din Orientul Mijlociu? Israelul, Arabia Saudita, Iran?

Stephen Blank: Iran beneficiaza in mod sigur, pentru ca Turcia ii este rivala. Este destul de negativ pentru Arabia Saudita, pentru ca inca un jucator anti-Assad a fost slabit si poate se indeparteaza de la chestiune.

Cat despre Israel, nu sunt sigur ce efecte ar avea asupra sa. Daca Erdogan incearca sa revina asupra acordului incheiat recent cu Israelul, ar putea sa fie foarte rau. Dar daca va merge inainte, lucrurile vor ramane asa cum erau asteptate si inainte de lovitura de sat.

HotNews.ro: In legatura cu NATO, Romania, Bulgaria si alti aliati la Marea Neagra, care ar fi fost consecintele unei lovituri de stat reusite in Turcia?

Stephen Blank: Suspectez ca, daca lovitura de stat reusea, guvernul militar ar fi fost mai pro-NATO, mai inclinat sa lucreze cu NATO, sa permita fortelor si navelor NATO sa intre in Marea Neagra si ar fi luat initiatva de a crea o forta militara navala la Marea Neagra in randul statelor litorale. Dar asta nu mai este posibil, pentru ca increderea Armatei Turce si capacitatile sale au fost sever compromise. Nu va mai fi disponibila pentru o astfel de misiune. Orice incercare de a controla puterea militara a Rusiei in Marea Neagra va reveni NATO, iar probabil ca Bulgaria nu va participa. Asa ca Romania ar fi lasata singura sa tina bata in mana.

O femeie protesta in fata Casei Albe, cerandu-i presedintelui Obama extradarea clericului turc Fethullah Gulen, acuzat de liderul turc Erdogan ca s-ar afla in spatele loviturii de stat esuate. Foto: Hotnews

HotNews.ro: La Summitul NATO de la Varsovia s-a subliniat suportul pentru o initiativa militara romaneasca la Marea Neagra. Ce sanse are acum o astfel de initiativa?

Stephen Blank: Sansele sunt mai mici decat erau acum o saptamana (inainte de lovitra de stat esuata din Turcia - n.r.). Cat de mici, e prea devreme de spus, dar problema are doua componente: pe de-o parte capacitatile militare ale Turciei au suferit o lovitura serioasa. In al doilea rand, Erdogan se poate misca spre o politica de deschidere fata de Rusia, ceea ce ar impiedica orice fel de raspuns coerent al NATO la Marea Neagra.

HotNews.ro: Si ce e de facut? Ce ar trebui sa faca NATO, America, Romania in aceste conditii?

Stephen Blank: Cred ca NATO trebuie sa isi onoreze angajamentele, trebuie sa incerce sa mentina legaturile cu Erdogan, sa limiteze pagubele suferite de armata turca, daca poate, sa-l convinga ca securitatea Turciei inca depinde de o prezenta robusta a NATO in Marea Neagra si de accesul la ea prin stramtori. In al treilea rand, sa sustina pe cat posibil ideea fortei maritime in Marea Neagra.

HotNews.ro: Cum ramane cu influenta Rusiei in tarile NATO de la Marea Neagra, Bulgaria, Romania? Unii spun ca Bulgaria este mai mult decat Romania sub influenta rusa. Bulgaria este o tara slava, foloseste alfabetul chirilic, elitele de acolo si-au facut studiile la Moscova... Ce credeti?

Stephen Blank: Istoric, Bulgaria este mult mai apropiata de Rusia decat este Romania. Asta nu o sa se schimbe. Moscova are prea mare influenta in Bulgaria prin coruptie, legaturi infractionale, servicii secrete si asa mai departe. Bulgarii nu vor sa provoace Moscova, in timp ce Romania este un stat foarte anti-Rusia, asa a fost de multa vreme, nici chiar in timpul Razboiului Rece nu a fost pro-rusa, inca din anii '60. Situatia pentru Romania s-a deteriorat, pentru ca, inca o data, ramane sa vedem in ce parte se va misca Erdogan in politica externa, dar in privinta armatei vedem ca au fost semnificat compromise capabilitatile Turciei. Asa ca Romania este lasata singura in aceasta pozitie.

HotNews.ro: Dar in tari ca Franta, Germania, Ungaria, Cehia cat este de eficienta Rusia?

Stephen Blank: Succesul si intinderea infuentei ruse variaza de la o tara la alta. In Ungaria in special are succes, in Germania mai putin. Populatitatea Rusiei in Germania scade. Se face un lobby important, mai ales in mediul de business german si in Partidul Social Democrat care ar vrea sa faca o intelegere cu Rusia, dar nu decid ei.

Cehia are o poveste diferita, este mult mai slaba. Banii rusesti au fost folositi in sprijinul campaniei lui Milos Zeman la presedintie. Ungaria este clar mult mai pro-rusa.

In Franta, sunt aspecte si elemente-cheie ale influenei rusesti. Dar sunt totodata si aspecte de politica frantuzesti care respinge sprijinul pentru Rusia.

Din nou, pentru a lua urma influnetei ruse in Europa, trebuie sa o iei tara cu tara. Dar mijloacele Rusiei sunt la fel: diplomatie, acorduri energetice, acorduri de business, penetrari si diversiuni ale serviciilor de informatii si legaturi cu mass-media si cu crima organizata.

HotNews.ro: Legaturi cu mass-media prin ce?

Stephen Blank: Prin bani, prin actionariat. Bulgaria este un caz de influenta rusa puternica. In schimb, Romania este un caz negativ (fata de influenta rusa - n.r.).

HotNews.ro: Vorbind despre Franta, a fost o multime de atacuri teroriste groaznice acolo. Ar putea aceste atacuri sa declanseze o eventala intensificare a relatiilor Frantei cu Rusia?

Stephen Blank: Moscovei i-ar placea in mod sigur. Moscova vrea sa faca o coalitie presupusa a fi antiterorista, cu ea ca lider, pe baza a ceea ce face in Siria. Dar in Siria nu ataca ISIS, ci il tine pe Assad la putere. Deci e posibil un raspuns in societatea si guvernul Frantei la aceste idei, sunt sceptic ca se va intampla asta, dar asta oricum nu ar impiedica Moscova sa incerce. Rusia este un stat sponsor al terorismului. Inarmeaza Hezbollah, conduce acte de terorism in Caucazul de Nord, este parte a razboiului sau impotriva jihadistilor de acolo, conduce terorismul in Ucraina, in Harkov si inarmeaza grupuri teroriste ca Hezbollah si kurzii turci. Asa ca ideea ca Rusia condce un fel de cruciada impotriva terorismului nu tine.

HotNws.ro: Bine, dar si SUA sustine kurzii...

Stephen Blank: In Siria! Nu in Turcia. Noi ne mentinem pozitia ca nu sunt teroristi (kurzii din Siria), Turcia ii considera teroristi. Dar organizatia PKK o consideram terorista. A fost marxista, dar in ziua de azi nu mai exista marxisti, cu exceptia catorva universitati, poate, profesori. Dar s-au dus.

HotNews.ro: In criza refugiatilor din UE, a jucat si Rusia un rol?

Stephen Blank: Eu cred ca a jucat un rol - bombardamentele rusesti din Siria au fost atat de devastatoare incat au contribuit si mai mult la dorinta sirienilor sa paraseasca tara si la migratie. (...). A incercat de asemenea sa exploateze tensiuni intre tari balcanice si UE, de exemplu in Grecia si Macedonia, demonstratiile din aceste tari fata de UE.

HotNews.ro: Dar a vrut Rusia sa intensifice criza refugiatilor?

Stephen Blank: Cred ca nu s-ar fi suparat sa o faca. Nu cred ca este o prioritate majora pentru Rusia sa intensifice aceasta criza. Prioritatea majora pentru Rusia este sa fructifice orice oportunitate de a submina integrarea europeana. Dar motivele reale ale migratiei nu aulegatua cu Rusia, se intampla pentru ca acele tari sunt state esuate.

HotNews.ro: Referitor la integrarea europeana, cat de fericit este presedintele Putin dupa votul pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana?

Stephen Blank: Cred ca este foarte fericit. Brexitul este un dar de la zei pentru Putin, dar un dezastrul pentru Europa si pentru Marea Britanie. Pentru Putin, Brexitul delegitimizeaza Uniunea Europeana, submina puterea Marii Britanii in Europa, iar UK este cel mai anti-Russia stat din Europa. Si dovedeste faptul ca, daca bagi destui bani, poate reusesti sa darami UE sau macar sa o delegitimizezi si sa o discreditezi. Londra este o sursa majora de bani murdari rusesti, dar este si un jucator-cheie in impunerea sanctiunilor fata de Rusia. Iar acum, ca va iesi din UE, va fi o organizatie mult mai slaba. Asadar Putin e foarte fericit.

HotNews.ro: Sa ne intoarcem in Europa de Est, care sunt sansele ca Republica Moldova sa isi securizeze statul si sa ajunga la prosperitate.

Stephen Blank: Sansele sunt foarte subtiri, din cauza coruptiei masive din Republica Moldova. Moldova nu va fi sigura pana nu face curat, scapa de coruptie, de criminalitate si pana nu va intra in UE si in NATO. Daca se vor intampla astea, va fi mult mai sigura. Dar trebuie sa faca o serie de reforme substantiale in speranta ca va primi ajutor european si NATO in asta. Dar pana atunci, va fi o tinta pentru Rusia si destul de nesigura.

HotNews.ro: Romania ar putea sa joace un rol aici?

Stephen Blank: E discutabil cat de mare este rolul Romaniei. Moldovenii trebuie sa isi faca ei curat mai intai, nimeni nu o poate face in locul lor. Pe de alta parte, va fi mereu aceasta suspiciune ca Romania vrea sa ia teritoriul si sa-l integreze in Romania. Dar daca moldovenii nu fac destul sa-si imbunatateasca situatia, abilitatea Romaniei de a ii ajuta va corespunde cu aceasta situatie.

HotNews.ro: Dar ce e cu Ucraina? Incotro se indreapta aceasta natiune: spre Europa, spre Rusia, spre secesiune?

Stephen Blank: Cred ca Ucraina face progrese. Poate nu suficiente si nu suficient de repede. Dar se misca, incet, in directia corecta. Problema este ca necazurile cu care se confrunta Ucraina sunt atat de mari, incat tara trebuie sa se miste mai repede. Dar se reformeaza. Cred ca criza economica se va termina, armata se intareste si cred ca, continuand pe calea reformei si continuand sa primeasca asistenta europeana, dar si presiune europeana, vom putea sa vedem progres major in Ucraina.

HotNews.ro: Si ca sa recapitulam, acest mediu al relatiilor interationale cum credeti ca va fi afectat de schimbarile de la Casa Alba?

Stephen Blank: Sunt fundamentale. Daca citesti platforma electorala a Partidului Republican, cred ca o eventuala presedintie a lui Trump va da inapoi politica Americii si asta vrea domnul Putin. Si cred ca va submina coeziunea aliantei cu Europa.

Stephen Blank

Stephen Blank

Dr. Stephen Blank este Senior Fellow la American Foreign Policy Council, in Washington DC. Recunoscut international ca expert in politicile rusesti de aparare dr. Blank a fost profesor de Studii Ruse de Securitate si de Afaceri de Securitate Nationala in cadrul Strategic Studies Institute al U.S. Army War College, in Pennsylvania.

In activitatea sa, dr. Blank a oferit consultanta pentru CIA (Agentia Centrala de Inteligence a SUA), dar si unor corporatii care doreau sa faca investii in Rusia.

A scris si / sau coordonat 15 carti si peste 1.000 de articole si monografii de specialitate in presa americana.

Printre cartile sale se numara: "Russo-Chinese Energy Relations: Politics in Command" (London, UK: Global Markets Briefing, 2006), "Natural Allies? Regional Security in Asia and Prospects for Indo-American Strategic Cooperation" (Carlisle, PA: Strategic Studies Institute, U.S. Army War College, 2005); "The Sorcerer as Apprentice: Stalin’s Commissariat of Nationalities" (Santa Barbara, CA: Greenwood Publishing Group, 1994). (Sursa foto si bio: strategicstudiesinstitute.army.mil)

Nota: Reporterul HotNews.ro a efectuat deplasarea la Washington, alaturi de jurnalisti din alte state membre UE, in cadrul TTIP Journalist Exchange Program, organizat de Misiunea Diplomatica a SUA la Uniunea Europeana.