Executorul judecatoresc care a pus sechestru pe bunurile Ministerului Sanatatii in contul despagubirilor neplatite pentru incendiul de la Maternitatea Giulesti, a fost plasat in arest la domiciliu, in dosarul in care este acuzat ca in schimbul unor comisioane suplimentare, ar fi deturnat fonduri in favoarea unei firme in insolventa, anunta Mediafax. Executorul judecatoresc fusese retinut vineri pentru 24 de ore. Retinerea acestuia nu are nicio legatura cu executarea silita a Ministerului Sanatatii, ci se refera la o firma intrata in insolventa.

Curtea de Apel Bucuresti a decis, vineri seara, ca executorul judecatoresc Iulian Ilie Cosoreanu sa fie cercetat in arest la domiciliu, in dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala si abuz in serviciu.

Decizia instantei nu este definitiva si poate fi contestata de Iulian Ilie Cosoreanu.

Executorul judecatoresc care a mers la Ministerul Sanatatii pentru a pune poprire pe bunuri a fost retinut, vineri, de procurorii Parchetului Curtii de Apel Bucuresti pentru evaziune fiscala si abuz in serviciu si a fost prezentat la Curtea de Apel Bucuresti cu propunere de arestare preventiva.

In acelasi dosar, procurorii au dispus controlul judiciar in cazul altor trei persoane - Goman Fluture, Goman Cristinel si Lucretia Mihai, administratori ai S.C. E.C. S.R.L.

Executorul judecatoresc Iulian Cosoreanu a mers marti la Ministerul Sanatatii, care a fost somat sa plateasca peste patru milioane de euro, suma stabilita ca daune in dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giulesti, din 2010, in urma caruia sase bebelusi au murit si alti cinci au fost raniti.

Victor Ponta a anuntat, miercuri, ca la urmatoarea rectificare bugetara, Guvernul va aloca Ministerului Sanatatii, banii necesari despagubirii pentru incendiul de la Maternitatea Giulesti, asa cum s-a decis in instanta, fiind vorba despre patru milioane euro.