Numarul interceptarilor unor aeronave militare efectuate de catre state membre sau aliate NATO a crescut vertiginos in ultimul an, in contextul crizei din Ucraina, a revendicarii unor insule disputate din Marea Chinei de Est de catre Beijing si a tensiunilor mereu existente dintre Turcia si Grecia, potrivit The Guardian. Cotidianul britanic a realizat o analiza a cazurilor in care state precum Rusia, Turcia si China au incalcat spatiul aerian national al altor tari si a motivelor care stau in spatele acestei intensificari a activitatii militare.

HotNews.ro prezinta mai jos cele mai importante puncte din analiza Guardian:

NATO raporteaza o crestere anormala a incidentelor de incalcare a spatiului aerian national al unor state suverane, dar si a cazurilor de interceptare a transmisiunilor unor aeronave cu scopul de a detecta avioanele straine, in contextul cresterii tensiunilor in relatiile euro-asiatice.

Aeronavele care apartin unor state membre NATO au efectuat mai mult de 500 de operatiuni de interceptare a transmisiunilor doar in 2014 - adica de patru ori mai multe decat in 2013. Aproape 85% din aceste operatiuni au avut ca scop detectarea unor aeronave ruse, care ar fi patruns in spatiul aeriana al statelor aliate. De la inceputul acestui an, NATO a realizat deja peste 300 de interceptari, potrivit datelor oferite de oficiali pentru Guardian. Un astfel de numar de interceptari in spatiul european nu a mai fost inregistat de la sfarsitul razboiului rece.

Rusia sustine, de asemenea, ca, in ultimul an, se confrunta cu o dublarea a zborurilor operative ale NATO in apropierea granitelor sale. Dar NATO se apara, sustinand ca acuzatia adusa de catre autoritatile de la Kremlin este in mod deliberat vaga. In acelasi timp, autoritatile japoneze au efectuat un numar record de interceptari asupra aeronavelor care survoleaza spatiul ei aerian, in contextul sporirii activitatii militare a guvernului de la Beijing in zona.

Alte incidente care privesc incalcarea spatiului aerian national al unui stat pot fi intalnite in Marea Mediterana. Cazurile in care aeronavele turce au violat spatiul aerian de deasupra apelor teritoriale ale Greciei au crescut de trei ori si jumatate in ultimul an. Desi, aproape toate operatiunile prezentate mai sus sunt descrise ca fiind de rutina, mai multe incidente arata ca exista riscul escaladarii tensiunilor, tocamia din cauza volumului mare de interceptari efectuate. [...]

Fortele aliate au efectuat 524 de interceptari ale unor aeronave in anul 2014, dintre care 442 au fost directionate catre avioane ruse. In prima jumatate a anului 2015 au fost efectuate 310 interceptari.

Interceptarea transmisiunilor nu implica neaparat existenta unei incalcari a spatiului aerian national al unor state sau a conventilor militare. [...]

Statele membre NATO nu au inregistrat nicio incalcare a spatiului aerian de catre Rusia in 2015. Totusi, o aeronava rusa a intrat pentru scurt timp in spatiul aerian finlandez la 26 iunie, Finlanda nu este stat membru NATO. In timp ce fortele armate suedeze au inregistrat noua incalcari ale spatiului aerian al Suediei de la inceputul anului 2015.

Un oficial NATO a explicat pentru Guardian ca motivele pentru care Rusia a incalcat spatiul aerian finlandez sunt dificil de inteles, nu se poate determina daca aceste evenimente au fost provocate sau nu, ori pot fi explicate de alti factori, precum starea vremii.

Totusi, intensificarea activitatii militarea a autoritatilor de la Kremlin este o realitate. Daca comparam cifrele, in perioada 2006-2013 au existat doar sapte incalcari ale spatiului aerian estonian de catre aeronave ruse. [...]

Printre aceste incidente s-au numarat si cazuri in care aeronavele ruse au survolat de cateva ori nave militare straine, iar mai multe bombardiere ruse au ales rute neconventionale de survolare, mult mai aproape de spatiului aerian al unor state precum SUA, Portugalia si Marea Britanie decat in mod obisnuit.

Potrivit oficialilor de la Kremlin, incursiunile in spatiul aerian al altor state sunt de refula raspunsuri la provocarile lansate de catre statele membre NATO […]

Datele colectate de autoritatile ruse si prezentate Guardian arata ca NATO a efectuat mai mult de 3000 de zboruri tactice in apropiere de granitele Rusiei doar in 2014, adica de doua ori mai mult decat in 2013. De asemenea, numarul zoborurilor NATO deasupra statelor baltice ar fi crescut de trei ori si jumatate in aceeasi perioada. [...]

NATO va injumatati numarul de aeronave care survoleaza zona Marii Baltice, de la 16 cat sunt in prezent, pana in toamna. Inainte de evenimentele din Ucraina, misiunile de patrulare din aceasta zona erau compuse din patru aeronave. […]

Exista si alti factori care pot explica cresterea anormala a incursiunilor aeriene in Europa. Astfel, granitele dintre spatiul aerian international si cel national sunt destul de inguste in Europa de Est, iar conflictul ucrainian a sporit sensibilitatea politica, unele state insista sa exagereze incidentele care implica spatiul lor aerian.[...]Totusi, aeronavele ruse nu se supun de cele mai multe ori conventilor internationale, potrivit oficialilor vestici, iar rusii nu precizeaza care este ruta lor de zbor. [...]

Rusia nu incalca doar spatiul aerian european. Anul trecut, Japonia a initiat 943 de operatiuni de interceptare, recordul pentru acest stat fiind de 944 de operatiuni in 1984. Toate interceptarile au implicat fie aeronave de razboi ruse (473), fie chineze (464).

In 2000, Japonia a fost implicata in doar 155 de interceptari. Insa, intensificarea operatiunilor de interceptare efectuate de autoritatile de la Tokyo are loc in contextul sporirii cheltuielilor militarea chineze, de la 50 de miliarde de yeni in 1990, la 850 de miliarde de yeni in 2015. China si-a intensificat si prezenta in spatiul maritim si cel aerian din apropierea granitelor Japoniei, in contextul unor dispute teritorile care implica mai multe insule nelocuite din Marea Chinei de Est. [...]

In 2014, autoritatile din Grecia au inregistrat un numar record de 2244 de incalcari ale spatiului aerian national de catre aeronave turce. Anul acesta, au fost interceptate deja 1204 incalcari ale spatiului aerian grecesc de catre Turcia. Majoritatea acestor incalcari au avut loc intr-o zona din Marea Egee disputat inca din anii '70. [...]

Relatiile tensionate dintre Grecia si Turcia nu sunt ceva nou. In 2006, o coliziune dintre doua avioane de lupta, in care si-a pierdut viata si un pilot grec, a generat o criza. In vreme ce, in 1987 si 1996, cele doua tari au ajuns aproape de declansarea unui razboi din cauza unor zone disputate din Marea Egee.

* Datele oferite sunt aproximate din ratiuni de securitate