Autoritatile americane au deschis o ancheta dupa uciderea celebrului leu Cecil in Zimbabwe, omorat de un dentist din nordul Statelor Unite, scrie AFP.

"Anchetam moartea lui #Cecilthelion. Vom merge unde ne vor duce faptele. Vom cere doctorului (Walter) Palmer sau reprezentantului sau sa contacteze imediat USFWS", a scris pe Twitter US Fish and Wildlife Service, agentia guvernamentala insarcinata cu conservarea, protejarea si dezvoltarea vietii salbatice in Statele Unite.

Vanatorul de trofee Walter Palmer, 55 de ani, a impuscat un leu celebru al Africii, Cecil, la inceputul lui iulie.

Felina in varsta de 13 ani a fost atrasa afara din parcul national Hwange, cu ajutorul unei carcase de animal agatata de o masina.

Leul a fost ranit cu un arc si ucis dupa o urmarire de 40 de ore.