Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a declarat, referitor la necesitatea unor modificari in cazul lucrarilor scrise de detinuti, ca spera ca in cateva saptamani CSM sa inainteze un proiect de lege ministrului Justitiei.

"Evident ca se poate face o analiza inainte de toate asupra acestor pretinse opere despre care se vorbeste. Ar trebui facut un studiu comparat sa vedem daca si in alte state exista o similaritate intre ceea ce avem noi si ceea ce au statele europene. In al doilea rand, sa fie modificata legea si aici vorbim de legea de punere in executare a pedepselor. Noi speram ca in cateva saptamani sa venim cu un proiect de lege sa-l inaintam ministrului Justitiei ca si initiator", a spus seful CSM, prezent la Facultatea de Drept, unde a participat la lansarea Codex-ului constitutional - Constitutiile statelor membre ale Uniunii Europene, transmite Agerpres.

Marius Tudose a sustinut modificarile ar trebui sa vizeze verificarile necesare pentru a constata daca "opera respectiva" este sau nu este autentica.

In context, el a aratat ca, la CSM, presedintele Comisiei s-a sesizat in urma unei adrese de la DNA pe aceasta tema.

Aminitim ca in urma cu doua saptamani, in contextul suspiciunii de plagiat in cazul lui George Copos, comisia de etica a Universitatii din Bucuresti a transmis un comunicat prin care solicita Universitatii "sa ceara public revizuirea prevederilor legislative privind realizarea lucrarilor stiintifice in regim de detentie". Membrii Comisiei avertizeaza ca "exista o imperfectiune majora a cadrului legislativ privind reducerea pedepsei detinutilor care realizeaza si publica lucrari stiintifice in regim de detentie".

"Faptul ca girul unui profesor universitar, dar si ca publicarea unei lucrari la o editura acreditata CNCSIS [Consiliul National al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior - n.red.] sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului formata din nespecialisti sa decida ca lucrarea publicata are caracter stiintific, mareste arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substantiala a pedepsei", sustine Comisia de Etica.