Presedintele Klaus Iohannis a lansat sambata volumul autobiografic "Primul pas", in care abordeaza campania electorala pentru presedintie. Potrivit sefului statului, campania pentru Cotroceni nu a fost o experienta placuta, ci mai degraba una care, prin felul in care s-au comportat unii participanti, "isi avea locul mai degraba la inceputul anilor '90", cu scandaluri si "cu galeti de laturi turnate peste capul unor candidati, mai ales acestui candidat."

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro
  • Principalele declaratii ale lui Klaus Iohannis (potrivit Administratiei Prezidentiale)

Buna ziua! Multumesc in primul rand dumneavoastra, tuturor, care ati considerat ca intr-o dupa-amiaza frumoasa de sambata vreti sa fiti aici la o lansare de carte si nu undeva la iarba verde sau la o plimbare cu prietenii. Cartea are o valoare deosebita cel putin pentru cei de fata si recunosc ca pentru mine, care sunt din generatia care a crescut cu cartile in mana, are o insemnatate speciala. Chiar la inceputul campaniei, daca va amintiti, am decis sa scriu o carte pe care am considerat-o un instrument foarte potrivit pentru a face cunoscute cateva lucruri despre mine, despre cum am ajuns in politica si cum vad mersul in spatiul public.

Acum am scris o carte din cu totul alte motive. Primul, sigur, am promis cititorilor mei la ultima lansare aici la Expo ca voi adauga un capitol care descrie campania electorala. Si asta am vrut sa fac. Campania electorala a fost o perioada complicata, intensa, dificila, energizanta, paralizanta si totusi cred ca pentru cei care au fost cat de cat conectati la ea a fost o perioada interesanta. Pentru a nu uita cum a fost aceasta campanie electorala am vrut sa scriu, am vrut sa retin in scris aceste lucruri. Am vrut, pe de alta parte, sa nu se piarda cateva concluzii pe care le-am tras si eu si altii in campanie. Din acest motiv am vrut destul de repede dupa acea campanie electorala sa retin in scris ideile. In general, stiti ca memoria ne joaca feste si cu cat asteptam mai mult de la trecerea unui eveniment pana sa retinem concluzia, cu atat mai mult se schimba memoria acelui eveniment, apare ceea ce psihologii numesc filtrul roz. Dupa un timp suficient de lung aproape orice ni se pare ca a fost o experienta placuta. Aceasta campanie electorala nu a fost o experienta placuta. Asta nu inseamna ca nu a fost extrem de intensa, nu inseamna ca nu a avut foarte multa energie. A avut toate aceste lucruri, dar pe langa faptul ca am vrut sa relatez cum am vazut eu din interior, cel mai din interior, campania electorala, am vrut sa presar in carte si cateva consideratiuni mai generale despre ce cred eu ca se face in politica, sau, mai degraba, ceea ce cred eu ca nu se face in politica. Cu entuziasmul noului mandat prezidential, cu depunerea juramantului, cu inceputul unui mandat, foarte repede am avut impresia ca s-a uitat cum s-a purtat aceasta campanie.

A fost o companie care, prin felul in care s-au manifestat majoritatea candidatilor, isi avea loc mai de degraba la inceputul anilor 90, o campanie brutala, bruta, necizelata, cu atacuri directe la persoana, cu galeti de laturi turnate peste capul unor candidati, mai ales acestui candidat. Aceste lucruri am vrut sa le retin. La sfarsitul campaniei am constatat totusi un lucru interesant si cred ca am repetat de mai multe ori pe parcursul cartii. Aceasta campanie, cu toate partile negre, negative pe care le-a avut, pentru mine a fost extrem de energizanta. Si atunci vreau sa spun si de ce si care a fost, totusi, partea foarte frumoasa a acestei campanii. Partea foarte frumoasa a acestei campanii au fost oamenii. Oamenii cu care m-am intalnit, zeci de mii de oameni cu care m-am intalnit direct in campanie, contactul cu toti acesti oameni mi-a dat foarte multa incredere, mi-a dat foarte multa energie. Niciodata in toata campania nu am intalnit pe un alegator sau un participant la o manifestatie electorala care sa-mi fi spus ceva negativ, niciunul. Tot ce a fost negativ a venit via media, via material electoral din partea celorlalti competitori. Si atunci, paradoxal, campania a fost si urata si frumoasa. Si la final am avut o energie deosebita pe care am primit-o, in definitiv, de la alegatorii care au fost de partea mea, si nu au fost putini. Va amintiti ca primul tur nu s-a terminat extraordinar de bine pentru mine, pierdusem primul tur, dar atunci a aparut ceva ce nu a fost prevazut de nimeni, acel val de simpatie pentru mine si acea dorinta de schimbare initiata de inabilitatea sau dispretul Guvernului, cum doriti, fata de romanii din diaspora. A aparut un val in diaspora si, in mod paradoxal, daca un val de obicei, porneste din centru si se duce mai departe, acest val a venit de departe si a ajuns in centru, aici si a contribuit la acea rasturnare de situatie spectaculoasa care a dus in final la un vot care a fost incredibil, un rezultat care nu a fost prevazut de nimeni si care mi-a adus mie peste sase milioane de voturi. Acestor peste sase milioane de romani care m-au votat le-am dedicat cartea. Nu numai lor le multumesc, le-am multumit si le multumesc si celor care nu m-au votat, le multumesc fiindca au mers la vot. Participarea la vot s-a situat la o cota enorma, aproape 65% dintre alegatori au fost la vot. Este un lucru extraordinar de important sa se voteze cand sunt alegeri.

Evident ca aceasta reusita a fost posibila fiindca am avut in afara de simpatie si voturi, foarte mult ajutor, foarte mult sprijin, sprijin din partea sotiei mele Carmen care si astazi a tinut sa vina special pentru aceasta lansare si ii multumesc. Imaginati-va o persoana care sta acasa sau la scoala si nu poate sa faca nimic, dar trebuie sa suporte toata campania - asta a facut sotia mea Carmen si de multe ori am avut impresia ca daca spre mine au venit energiile, ea a trebuit sa blocheze partea negativa a campaniei, un lucru foarte greu de facut. Apreciez foarte, foarte mult acest lucru. Si ce ar fi un candidat la presedintie fara partidul lui, nu cred ca se poate asa ceva la noi. Partidul meu, PNL, partidul al carui presedinte am fost cand am intrat in campanie a fost 100% de partea mea. Atunci poate va amintiti, din motive tehnice, s-a numit Alianta Crestin Liberala, intre timp este noul PNL, mii de oameni care au lucrat luni de zile pentru aceasta campanie si au reusit. Le multumesc! In afara de cei care s-au vazut, au fost nenumarati voluntari, prieteni, colegi care au lucrat impreuna cu mine, o parte dintre ei este astazi aici, o parte dintre ei astazi sunt consilierii mei si le multumesc. Si, in fine, oricine ar scrie o carte daca nu o scoate nimeni pe piata, nu-i, deci multumesc Curtea Veche Publishing, doamnei Arsene, aici prezenta, si trebuie sa fac o remarca, a fost o colaborare extraordinar de buna si de prima data si a doua oara. Va multumesc si va doresc, imi doresc, ne dorim succes cu aceasta carte. In definitiv o carte se scrie si pentru a fi vanduta. Va multumesc tuturor!