Traian Basescu a reafirmat marti ca nu crede ca Alina Bica, Horia Georgescu sau Elena Udrea au luat mita si a spus ca acestia, impreuna cu procurorul sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, sefa Inaltei Curti, Livia Stanciu, si adjunctul sefului SRI, generalul Florian Coldea, au format echipa sa cu care a "modernizat statul".

Laura Codruta Kovesi, Traian Basescu si Livia Stanciu, la prezentarea Raportului de activitate a Ministerului Public pe 2011Foto: Agerpres

"Pentru mine doamna Bica, Georgescu de la ANI, Elena Udrea alaturi de Kovesi, Stanciu, Coldea au fost din echipa mea, in care eu am crezut si cu care am transformat institutii", a spus acesta, intr-o interventie telefonica la B1 TV.

Acum, "trei oameni din echipa mea aresteaza alti trei oameni tot din echipa mea si nu imi place deloc. Au fost echipa mea cu care am modernizat statul. E greu pentru un presedinte sa vada ca trei aresteaza pe alti trei", a spus acesta.

Fostul presedinte a precizat ca se bucura "foarte mult" pentru faptul ca Alina Bica va fi cercetata in stare de arest la domiciliu si a afirmat ca isi doreste sa o viziteze pe aceasta: "Daca nu are restrictii sa se intalneasca cu mine, o voi vizita acasa, in masura in care e de acord si ea si sotul".

"M-as bucura enorm daca doamna Bica ar fi de acord sa-i fac o vizita", a spus Basescu, adaugand ca aceasta este un "profesionist desavarsit" si are "o anume statura morala".

El a sustinut din nou ca Udrea, Bica si Horia Georgescu nu ar fi primit mita: "Nu pot sa cred ca Bica sau Georgescu au luat spaga cum nu pot sa cred ca in birou la Elena Udrea a ajuns o geanta cu 900.000 de euro".

Traian Basescu a precizat ca poate sa creada "ca au fost bagate dosare peste rand, ca expertul a primit o mita ca sa faca mai repede expertiza", dar nu poate sa creada ca Elena Bica si Horia Georgescu "au acceptat sa se dea preturi mai mari".

In ceea ce il priveste, fostul sef de stat a subliniat ca nu se teme de nimic: "Pe mine nu are nici cine ma santaja in Romania, nu are nici cine sa ma puna la colt".