Italia este un "partener privilegiat" al Rusiei pe scena internationala, a declarat presedintele rus, Vladimir Putin, in cursul intrevederii pe care a avut-o joi, la Moscova, cu premierul italian Matteo Renzi, informeaza La Stampa, citeaza Mediafax.

Intalnirea dintre Putin si Renzi a durat trei ore, fiind discutate subiecte precum criza din Ucraina, conflictul din Libia, rolul Rusiei in Siria si in combaterea terorismului islamist.

"Situatia din Ucraina ramane complicata, dar nu mai sunt lupte intense si nici morti. Trebuie sa se respecte Acordul de la Minsk, pentru deschiderea posibilitatii dialogului intre Kiev si separatisti", a declarat Matteo Renzi, care miercuri a fost in Ucraina, unde s-a intalnit cu presedintele Petro Porosenko.

"Situatia s-a inrautatit in Libia, iar Rusia este in favoarea unei solutii politice, sustinand eforturile Natiunilor Unite", a afirmat Vladimir Putin, indemnandu-l pe Matteo Renzi sa intervina in cadrul Uniunii Europene pentru a facilita respectarea de catre Kiev a armistitiului fragil din estul Ucrainei, unde conflictul care dureaza de un an s-a soldat cu aproximativ 6.000 de morti.

"Italia continua sa fie unul dintre partenerii privilegiati ai Rusiei, atat in Europa, cat si in lume. Nivelul schimburilor comerciale bilaterale a scazut putin in actualul context, dar comertul cu Italia ocupa totusi un loc important", a remarcat Putin.