Senatorii au aprobat, miercuri, ca statul sa asigure finantarea de baza si pentru invatamantul particular si confesional preuniversitar acreditat incepand cu anul scolar 2015-2016, ei adoptand in acest sens OUG nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, care prevede, printre altele, si modificari la Legea educatiei nationale, informeaza Agerpres.

"Incepand cu anul scolar 2015-2016, statul asigura fara discriminare din punct de vedere al formei de organizare a invatamantului - de stat, particular sau confesional, pe fiecare nivel de structurare a invatamantului preuniversitar, finantarea de baza reglementata de art. 9, alin.2) si art. 101, alin.2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011", se arata intr-un amendament al senatorului Ovidiu Dontu, asumat de Comisia pentru munca si adoptat de Senat.

Comisia motiveaza acest amendament prin faptul ca invatamantul obligatoriu in Romania este, in urma introducerii clasei pregatitoare, de 11 ani, astfel ca "este normal ca si pentru elevii care sunt cuprinsi in sistemul de invatamant prin frecventarea cursurilor la scoli sau licee particulare acreditate statul sa suporte o parte din cheltuielile de scolarizare a acestora, cheltuieli care s-ar fi facut oricum daca acestia ar fi fost prezenti in sistemul de invatamant de stat".

Potrivit Comisiei, obligatia de scolarizare a tinerilor pentru cei 11 ani de scoala apartine statului, iar optiunea acestora pentru un sistem privat de invatamant "nu este suficienta pentru a decade din calitatea de titulari ai dreptului la invatatura, stipulat de art. 32 din Constitutie".

De precizat este faptul ca OUG nr. 83/2014 prevedea, la articolul 36, prorogarea prevederilor articolului 9, alin. 2) si ale articolului 101, alin.2) pana la data de 31 decembrie 2016, insa Comisia a decis ca termenul pana la care se proroga respectivele articole este 15 septembrie 2015.

Un alt amendament adus de Comisia pentru munca proiectului de lege prevede ca personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, care beneficiaza de un cuantum al salariilor de baza si al sporurilor mai mici decat cele stabilite la nivel maxim in cadrul institutiei, va fi salarizat la nivelul maxim admis.

Concret, Comisia a introdus o completare la articolul 1 din ordonanta care stipuleaza: "Prin exceptie de la prevederile art. 1 alin. 1) si alin. 2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului si din celelalte institutii si autoritati publice salarizat la acelasi nivel, inclusiv personalul prevazut la art. 5 din aceste institutii, precum si personalul din cadrul Consiliului Concurentei si al Curtii de Conturi, care beneficiaza de un cuantum al salariilor de baza si al sporurilor mai mici decat cele stabilite la nivel maxim in cadrul institutiei sau autoritatii publice pentru fiecare functie/grad/treapta si gradatie, va fi salarizat la acest nivel daca isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii" (art. 1, alin. 5 prim).

Senatorul Liviu Pop, initiatorul acestui amendament asumat de Comisia pentru munca, a explicat ca prin aceasta completare se doreste "eliminarea discriminarilor aparute ca urmare a evolutiei legislative necorelate cu realitatea".

Alineatul 1 al articolului 1, la care se face referire, precizeaza ca, in anul 2015, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de incadrare de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2014, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii si nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti in anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare.

In ce priveste alineatul 2 al articolului 1, acesta stipuleaza ca, in anul 2015, "cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de incadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii".

Un alt amendament propus de senatorii Liviu Pop si Laurentiu Coca, asumat de catre Comisia pentru munca, vizeaza completarea articolului 1 cu un nou alineat 11, potrivit caruia: "Prin derogare de la prevederile alin. 2), personalul care isi desfasoara activitatea in centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica/alte centre rezidentiale pentru persoane cu afectiuni neuropsihiatrice nou-infiintate sau reorganizate dupa anul 2009, beneficiaza de sporul pentru conditii deosebit de periculoase, in mod similar ca si personalul din centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica/alte centre rezidentiale pentru persoane cu afectiuni neuropsihiatrice care in luna decembrie 2014 a beneficiat de acest spor, in masura in care personalul isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii".

Comisia pentru munca motiveaza amendamentul propus de catre Liviu Pop si Laurentiu Coca prin faptul ca prevederea vizeaza "eliminarea discriminarilor salariale intre aceleasi categorii de personal bugetar, care isi desfasoara activitatea in aceleasi tipuri de centre de recuperare, respectiv cu specific neuropsihiatric".

Membrii Comisiei pentru munca au estimat ca de prevederile stipulate prin acest amendament vor beneficia 1.169 persoane, iar 'efortul bugetar financiar suplimentar anual este estimat la 4.835.448 lei'.

De asemenea, printre altele, a fost aprobat si amendamentul senatorilor Gabriel Oprea si Mircea Dusa prin care este abrogat articolul 9 al ordonantei.

Acest articol prevedea ca 'in anul 2015, dispozitiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva nu se aplica' (alin. 1) si ca prevederile amintite nu se aplica in situatia 'incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului angajatului' (alin. 2).

Raportul Comisiei pentru munca cu amendamente a fost aprobat de plenul Senatului cu 85 de voturi pentru, 35 de voturi impotriva si doua abtineri.

Proiectul de lege are caracter ordinar, iar Senatul l-a adoptat, in calitate de prima Camera, cu 84 de voturi pentru, 36 de voturi impotriva si o abtinere.