Djohar Tsarnaev a pledat vinovat, in instanta, pentru implicare in atentatul comis la maratonul din Boston, argumentand ca s-a aflat sub influenta rea a fratelui sau mai mare, relateaza Associated Press, citata de Mediafax.

Djokhar TsarnaevFoto: Agerpres/AP

"Djohar a fost implicat", a declarat avocatul inculpatului, Judy Clarke, in fata juratilor.

"Nu incearca sa evite in niciun fel asumarea vinei", a subliniat Clarke.

"Inculpatul credea ca era soldat intr-un razboi sfant impotriva americanilor", a declarat procurorul William Weinreb.

Avocatii lui Tsarnaev sustin ca, la momentul comiterii atacului, Djohar, la acea vreme in varsta de 19 ani, il privea cu admiratie pe fratele sau mai mare, Tamerlan, in varsta de 26 de ani, si ca a fost puternic influentat de el. Tamerlan Tsarnaev a murit intr-un schimb de focuri cu politia, la cateva zile dupa atac.