De la 1 martie toti comerciantii care au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale vor fi obligati sa afiseze langa aparatelul de marcat, intr-un loc vizibil clientilor, un anunt model transmis de Finante, se arata intr-un proiect postat vineri dupa amiaza pe pagina de Internet a Ministerului Finantelor Publice (vezi anuntul in atasament). In cazul restaurantelor, amnuntul va fi trecut pe prima pagina a meniului, se mai propune in proiectul citat.

anuntMFPFoto: Hotnews

"Operatorii economici care desfasoara activitati comerciale in unitati de tip restaurant, bar, discoteca, club, si altele asemenea, asigura informarea clientilor si prin tiparirea anuntului de atentionare pe prima pagina a meniurilor pe care le pun la dispozitia acestora, ori prin alte mijloace, astfel incat, la fiecare masa destinata clientilor, acestia sa aiba permanent posibilitatea de a citi anuntul de atentionare", se mai spune in proiectul Finantelor.

"Proiectul nu raspunde unei intrebari banale: ce te faci daca dupa ce ai cumparat un produs si ai dat banii, comerciantul nu ti-a inmanat bonul? E caduc sa spui ca beneficiezi gratuit de bunul cumparat intrucat banii au fost deja dati. Sunt multe cazuri in care vanzatorii cer- absolut normal- contravaloarea in bani a produsului, urmand apoi sa elibereze bonul. Ce se intampla daca un client ia produsul de pe tejghea si nu il mai achita si pleaca, sustinand ca nu i s-a eliberat niciun bon? ", spune un consultant fiscal intrebat de HotNews.ro.

Actorii economici care sunt obligati sa utilizeze casele de marcat electronice fiscale sunt reglementati prin Ordonanta de urgenta nr. 91/2014, data pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. OUG nr. 91/2014 creeaza cadrul normativ si impune operatorilor economici sa utilizeze case de marcat fiscale, conectate la o baza de date a ANAF, cand operatorii economici efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii catre populatie Ordonanta de urgenta a fost publicata in MonitorulOficial nr. 966/2014.

Operatorii economici care incaseaza, integral sau partial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amanuntul, precum si a prestarilor de servicii efectuate direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le inmaneze clientilor, inclusiv factura, dupa caz.

Evidenta vanzarilor se va tine intr-un Registru electronic, ce permite citirea de catre autoritatea fiscala atat a memoriei fiscale, cat si a acestui jurnal electronic de vanzari.