Un copil de opt ani a fost audiat miercuri de politia din Nisa dupa ce si-a exprimat in termeni radicali solidaritatea cu autorii atentatelor jihadiste din Franta, au declarat surse politienesti citate de AFP.

Copilul a refuzat sa tina un minut de reculegere in scoala sa, la o zi dupa crimele de la Charlie Hebdo din 7 ianuarie, a precizat un oficial din politie, Marcel Authier.

Potrivit profesorului sau, el si-a exprimat "solidaritatea" cu cei doi frati jihadisti care au atacat sediul revistei satirice franceze. "In contextul actual, directorul scolii a decis sa semnaleze politiei ceea ce s-a intamplat", a precizat comisarul Authier.

"L-am convocat pe copil si pe tatal sau pentru a intelege cum un baiat de opt ani a putut rosti afirmatii atat de radicale", a explicat Authier. Copilul a fost audiat timp de 30 de minute, inainte de audierea tatalui sau, care este responsabil din punct de vedere civil.

"In mod vizibil, copilul nu intelege ce a spus. Nu stim de unde a luat aceste afirmatii", potrivit comisarului.

"Colectivul impotriva islamofobiei in Franta" a denuntat maniera in care s-a procedat.

"Tatal si fiul sunt profund socati de un astfel de tratament care ilustreaza isteria colectiva in care a cazut Franta de la inceputul lui ianuarie", a comentat asociatia.

Circa 200 de incidente legate de momentul de reculegere din 8 ianuarie au fost raportate in scolile din Franta, dintre care circa 40 au fost reclamate la politie.