RADET anunta ca din cauza unei avarii survenite la Electrocentrale Bucuresti, in incinta CET Grozavesti, va furniza la parametri scazuti agentul termic pentru apa calda de consum si incalzire, la consumatorii racordati la sistemul centralizat de alimentare cu energie termica, din mai multe zone, conform unui comunicat al RADET.

Zone afectate:

- sector 1: Aviatiei, Radu Beller, Iancu de Hunedoara, Dorobanti, Banu Manta, Nicolae Titulescu, Piata Garii, Piata Victoriei, Dinicu Golescu si strazile adiacente;

- sector 2: Sos. Stefan cel Mare, Aleea Circului si strazile adiacente;

- sector 5: Calea 13 Septembrie, Panduri, Drumul Sarii, Petre Ispirescu si strazile adiacente;

- sector 6: Drumul Taberei, Timisoara, Iuliu Maniu, Virtutii, Timonierului, Piata Gorjului si strazile adiacente.

''Echipele de interventie ale Electrocentrale Bucuresti-CET Grozavesti depun toate eforturile pentru remedierea avariei, in cel mai scurt timp'', precizeaza RADET.