Gardul Casei Albe este necesar sa fie inaltat pentru ca sa nu mai poata fi escaladat, iar directoarea Secret Service - o unitate de elita a politiei insarcinate cu protectia presedintelui Statelor Unite - nu este necesar sa fie exclusa, au recomandat joi niste experti, potrivit Agerpres.

'Gestul lui Barack Obama este important si permite crearea unei destinderi', a declarat Hollande la sosirea la summitul UE de la Bruxelles adaugand ca 'razboiul rece trebuie sa se incheie, o data pentru totdeauna'.

'Este pacat ca am asteptat atat de mult dar este bine', a adaugat seful statului francez.

Observand ca 'Franta a avut mereu relatii diplomatice cu Cuba' si ca fostul presedinte cubanez 'Fidel Castro a venit in Franta in mai multe randuri', el a apreciat insa ca nu simte nevoia sa se grabeasca sa mearga in Cuba.

Ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a salutat miercuri apropierea dintre Washington si Cuba, exprimandu-si speranta ca aceasta va duce la ridicarea embargoului economic impus insulei comuniste. Parisul, a reamintit el, s-a angajat in ultimii ani in favoarea apropierii UE de Cuba.

Niciun presedinte francez nu a vizitat Cuba de la revolutia din 1959. Fidel Castro s-a deplasat in Franta in timpul presedintiei lui Francois Mitterrand, care la randul sau i-a facut o vizita sefului statului cubanez la Havana, insa inainte de a deveni el insusi presedinte.

La randul sau, seful guvernului spaniol, Mariano Rajoy, a salutat in noaptea de joi spre vineri un gest de o 'importanta istorica', chiar daca nu schimba nimic in privinta pozitiei comune a europenilor privind raporturile UE cu insula. Blocul comunitar a vrut 'sa evidentieze dimensiunea datatoare de speranta a noii situatii', a spus Rajoy la finalul summitului european de la Bruxelles.

'Am convenit ca viitorul poporului cubanez va fi construit pe construit pe baza democratiei si a drepturilor omului', a adaugat el.

Relatiile dintre UE si Cuba sunt oficial suspendate din 2003, cand regimul castrist a incarcerat 75 de disidenti, in replica la apelurile statelor europene la o mai mare respectare a drepturilor omului pe insula.

In februarie, cele 28 de state UE au aprobat inceperea unui dialog vizand normalizarea relatiilor cu Cuba pentru a incuraja Havana sa continue reformele in domeniul drepturilor omului.

Propunerea a fost acceptata in martie de Cuba, care doreste ca UE sa renunte la 'pozitia sa comuna' - in vigoare din 1996 - care conditioneaza cooperarea europeana cu regimul comunist de progresele democratice, in special in materie de respectare a drepturilor civile.