Presedintele ucrainean Petro Porosenko a deplans miercuri "o criza umanitara" in estul Ucrainei, provocata de "agresiunea rusa" impotriva tarii sale, intr-un interviu acordat televiziunii publice poloneze TVP Info, informeaza AFP.

"Intr-o parte din Donbass, avem o criza umanitara. Nimeni nu lucreaza acolo, jumatate din intreprinderi au fost distruse fizic, la fel ca infrastructura, podurile, caile ferate. Exista reduceri severe in livrarile de gaze si electricitate", a declarat seful statului ucrainean, in vizita de doua zile in Polonia. "Viata unui om obisnuit este groaznica in aceste zone", a insistat Porosenko, citeaza Agerpres.

Potrivit presedintelui ucrainean, acesta este rezultatul "agresiunii din partea statului vecin".

"Acesta nu este un conflict intern. Avem forte de ocupatie, anexarea Crimeii, livrari de arme si echipamente moderne. Numai in Donbass sunt 600 de tancuri rusesti si 700 de transportoare blindate, precum si arme dintre cele mai sofisticate", a subliniat Porosenko.

Cu toate acestea, seful statului ucrainean s-a declarat "optimist" asupra evolutiei situatiei in Ucraina unde, a subliniat el,"niciun soldat nu a fost ucis de cinci zile".

Porosenko a declarat miercuri ca "spera" sa reuneasca duminica la Minsk grupul de contact pentru criza ucraineana, intr-o noua incercare de a pune capat conflictului din estul separatist al tarii.