Ministrul de externe Titus Corlatean a criticat declaratiile facute de Traian Basescu joi seara privind implicarea serviciilor secrete, inclusiv al unui serviciu secret francez, in fotografiile facute Elenei Udrea alaturi de procurorul-sef DIICOT, afirmand ca "regreta profund" acuzatiile publice facute in campanie electorala la adresa unor institutii ale unui stat cu care avem o "relatie de prietenie si incredere".

Presedintele Traian Basescu a declarat joi seara, intr-o emisiune la B1 TV, ca fotografiile cu Elena Udrea la Paris sunt o noua proba ca "serviciile secrete" s-au implicat in campania electorala. El a apreciat ca in aceasta "operatiune" au fost implicate "un serviciu roman si unul francez".

"In calitate de ministru de externe, imi manifest profundul regret ca, in contextul actualei campanii electorale, de pe pozitii de un evident partizanat politic, se aduc acuzatii publice unor institutii ale statului francez.

O astfel de maniera de a face campanie electorala, la nivel de sef de stat, contravine grav regulilor si cutumelor diplomatice si aduce atingere, in mod neintemeiat, unei relatii de prietenie si incredere, consolidata in timp sub forma unui parteneriat strategic, intre Romania si Franta", afirma Corlatean, intr-un comunicat.

Ministrul solicita celor implicati in campania electorala sa "pastreze decenta si sa nu intreprinda nimic care ar putea vicia relatiile internationale ale Romaniei si ar contraveni interesului national."

"In acelasi timp, apreciez ca tendinta constanta de a introduce in discursul de campanie prezidentiala referiri critice la structuri cu rol cheie in promovarea si protejarea securitatii si stabilitatii democratice a statului roman, prin declaratii care au ca scop discreditarea si timorarea acestor institutii, este de o deosebita gravitate si risca sa prejudicieze pe termen lung interesele nationale legitime ale Romaniei. Fac apel la decenta si responsabilitate. Campania electorala nu scuza, in nici un caz, mijloacele", incheie el.