Presedintele Traian Basescu a afirmat sambata, la Carei, in cadrul disursului sustinut cu ocazia Zilei Armatei Romane, ca nu va putea fi convins niciodata ca, in al Doilea Razboi Mondial, trecerea Prutului a fost o greseala in istorie.

Discursul sustinut de presedinte, potrivit Administratiei Prezidentiale:

"Domnilor generali, domnilor amirali, domnule general Adrian Tonea, comandant al Diviziei Gemina, domnilor ofiteri, subofiteri, maistri militari, ofiteri in rezerva sau in retragere ai Armatei Romane, domnilor veterani de razboi, veterani ai celui de-al Doilea Razboi Mondial si veterani ai razboiului din Irak si Afganistan, ma adresez dumneavoastra cu respect, cu respectul cuvenit acelora care si-au dus viata in pericol pentru a apara tara. Daca acum 70 de ani ultima palma de pamant romanesc era eliberata, simpla mentiune a acestei date este cu siguranta mult prea putin fata de ceea ce Armata a facut pentru istoria Romaniei si pentru ziua de astazi a poporului roman.

Ziua Armatei inseamna jertfa a peste 800.000 de militari romani, militari care au cazut la datorie, militari disparuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial sau militari raniti in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Dar Ziua Armatei ne trimite cu gandul si la Razboiul de Independenta din 1877, si la Primul Razboi Mondial, unde aceeasi Armata care prin traditie a aparat interesele poporului roman si-a facut datoria.

Va spun ca adesea am simtit un sentiment profund de mandrie si recunostinta in vizitele oficiale, cand, de fiecare data, in programul meu a fost inclusa vizitarea cimitirelor militarilor romani din afara frontierelor. Fie ca sunt cele din Ungaria, cele din Cehia, cele din Slovacia, sunt locuri in care Armata Romana si-a dat jertfa de sange nu numai pentru propriul teritoriu al natiunii romane, dar si pentru libertatea Europei.

O sa spun poate un lucru care unora li se va parea nepotrivit. Nu-l spun prima data, dar astazi, foarte aproape de incheierea mandatului, imi iau libertatea sa-l spun: vorbim prea putin de prima parte a celui de-al Doilea Razboi Mondial. Si acolo au cazut ostasi romani care au executat ordinul politicienilor. Si, niciodata, nimeni nu o sa ma convinga ca trecerea Prutului a fost o greseala in istorie. Poate este discutabila trecerea Nistrului, dar Armata Romana, prin traditie, si-a aparat teritoriul national. Or, teritoriul dintre Prut si Nistru a fost si este pamant romanesc.

Dincolo de ce ne spune istoria, m-as referi la istoria recenta, pentru ca, intr-un fel sau altul, este legata si de mandatul meu de 10 ani ca presedinte al Romaniei. As vrea, astazi, aici, sa multumesc Armatei Romane pentru modul cum si-a facut datoria in Irak, in Afganistan, in Balcani, in Kosovo in mod deosebit, dar si in misiunile pe care le-a indeplinit in Africa. Au fost momente de dupa inceputul democratiei de la 1989 incoace, momente in care Armata Romana si-a dovedit capacitatea de a apara interesele statului roman si dincolo de frontierele tarii.

O noua misiune aparuta pentru Armata Romana in ultimii 10 ani este apararea si conservarea teritoriului dobandit prin procesul de la Haga in Marea Neagra. Flota de razboi a Romaniei, trupele terestre situate in Dobrogea au obligatia si misiunea sa apere acesti peste 10.000 de kilometri patrati dobanditi in Marea Neagra si care inseamna resurse uriase pentru sistemul energetic national.

Misiunile Armatei Romane au fost intotdeauna in deplin acord cu interesele natiunii romane, cu interesele tarii, iar astazi, la zi de sarbatoare, permiteti-mi, in calitate de comandant al Armatei, sa multumesc Armatei Romane nu numai pentru ce a facut in istorie, dar si pentru modul cum si-a indeplinit misiunile in cei 10 ani de mandat pe care i-am avut ca presedinte al Romaniei.

Inca o data La multi ani, Armata Romana! Comandantul Armatei va multumeste!"