Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut vineri Rusiei sa-si retraga militarii din estul Ucrainei, unde acestia sunt acuzati ca lupta alaturi de separatistii pro-rusi, la doua zile pana la alegerile legislative, transmite AFP.

"Rusia continua sa incalce legislatia internationala si suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei", a declarat Stoltenberg in cursul unei vizite efectuate la Cartierul general al fortelor aliate din Europa (Shape), la Mons (Belgia), a relatat agentia Belga.

"Cerem Rusiei sa-si foloseasca toata influenta asupra separatistilor pentru a-i determina sa respecte acordul de incetare a focului si sa-si retraga toate fortele militare din Ucraina si de la frontiera" ruso-ucraineana, a adaugat el.

"Aceste lucruri vor contribui la o diminuare a tensiunilor si la crearea unui cadru mai stabil pentru o solutie politica", potrivit lui Stoltenberg.

Occidentul acuza Moscova ca a trimis soldati in estul Ucrainei pentru a-i sprijini pe rebeli, care au proclamat "republici" la Lugansk si Donetsk. In pofida unui armistitiu incheiat la inceputul lunii septembrie, lupte intre separatisti si fortele guvernamentale au loc zilnic.