Un cameraman al televiziunii americane NBC, contaminat cu Ebola in Liberia, s-a vindecat, la fel ca si o spaniola, primul caz de contaminare in afara Africii, dar epidemia continua sa faca ravagii in Africa de Vest, scrie AFP.

Ashoka Mukpo va putea reveni acasa la el miercuri, a precizat marti seara, intr-un comunicat, Nebraska Medical Center, unde acesta era tratat.

"Un test de sange negativ confirmat de CDC (Centrul federal de control si preventie a bolilor) a arata ca Ashoka Mukpo nu mai are urme de virus in sange si a parasit deci spitalul", urmand a reveni acasa la el, in Rhode Island (nord-est).

Ziaristul s-a infectat in timp ce relata despre epidemie, pentru NBC, dar nu stie cum a contactat boala. "Eram inconjurat de persoane bolnave in saptamana dinainte sa ma imbolnavesc. Am crezut ca am pastrat suficienta distanta si mi-ar placea sa stiu exact ce a mers prost", a spus acesta.

Ashoka Mukpo este al doilea pacient infectat cu Ebola care este tratat in aceasta unitate medicala. Primul, doctorul Richard Sacra, a fost declarat vindecat in 25 septembrie.

Opt persoane, printre care si Ashoka Mukpo, sunt tratate de Ebola in SUA. Una singura a decedat, in 8 octombrie, liberianul Thomas Eric Duncan.

Marti seara, clinica Institutului national pentru Sanatate (NIH) a anuntat ca Nina Pham, una dintre infirmierele infectate in Texas in timp ce il ingrijea pe Duncan intr-un spital din Dallas, se simte mai bine.

In Africa de Vest, epidemia continua, iar Sierra Leone a decis sa nu mai trimita 850 de militari care trebuiau sa se alature unui contingent al fortelor Uniunii Africane in Somalia din cauza Ebola.

La Madrid, Teresa Romero, prima persoana contaminata cu virusul Ebola in afara Africii, a fost declarata vindecata, potrivit rezultatelor testelor publicate marti.

Liberia, Sierra Leone si Guineea reprezinta majoritatea celor 9.200 de cazuri de Ebola semnalate in 7 tari. In prezent, circa 4.500 de oameni au murit in urma acestei boli..