Dincolo de ce spun mai toti candidatii, un lucru este cert pentru perioada de dupa alegerile prezidentiale: actuala majoritate parlamentara NU se va modifica. Momentele 2004 sau 2009, cand noul presedinte a fortat o majoritate pe placul sau, nu se vor mai repeta. Motivele sunt foarte multe, dar cele mai evidente sunt ca noul presedinte - bineinteles, daca nu va fi Ponta - va fi mult mai slab, ca om politic, decat Basescu anului 2004 sau 2009, iar majoritatea PSD mult mai puternica si mai inchegata, scrie Ovidiu, pe blogul La coltu' strazii.

Singurul punct negativ al acestei majoritati este absenta unui lider puternic care sa preia de la Ponta fraiele. Iar asta are implicatii mult mai importante decat pare la prima vedere.

Al doilea lucru cert este ca, odata cu iesirea lui Basescu de pe scena (si iese, nu si-a mai lasat nicio portita), in cariera politica a tuturor candidatilor au loc transformari importante.

Oricat ar parea de curios, Ponta pierde enorm de mult din puterea personala, chiar daca va castiga alegerile. Ponta a devenit sef adevarat peste PSD reusind sa treaca peste logica initiala a alegerii sale (intelegere intre baroni puternici pentru un lider slab) datorita contextului in care ura pentru Basescu permitea si unui criminal PSD sa castige alegerile in fata celui mai bun contracandidat ... daca acesta ar fi existat (ca la acea perioada era vorba de USL, nu doar de PSD, e irelevant). In fapt, acesta este singurul lucru care il face pe Ponta favorit la prezidentiale, pentru ca guvernarea, cu toate manifestarile de darnicie (ultima: dublarea alocatiilor pentru copii proveniti din anumite familii cu probleme sociale) este, pur si simplu, catastrofala. In acest moment, Ponta e cel mai puternic om din Romania. Peste doua luni, daca pleaca la Cotroceni, Ponta nu mai are autoritatea asupra partidului pe care o avea Iliescu in perioada 90-96, iar toata lupta sa impotriva unui presedinte ce-si baga nasul peste tot ii va ruina orice bruma de autoritate. Fara frica de a exagera prea mult, Ponta va fi mort politic peste doua luni, impaiat si pus in geam. Daca pierde alegerile, oricum nu mai conteaza.

La fel de paradoxal este ca, odata cu alegerile prezidentiale, actualul apogeu al PSD pe scena politica romaneasca va inceta. Dispare, in sfarsit, adversarul, cel care legitima absolut orice abuz. Dar mult mai grava pentru PSD-ul anului 2015 este actuala guvernare PSD. In 2004, in perspectiva aproape sigura a victoriei, Adrian Nastase a pastrat niste date ale guvernarii foarte echilibrate. In 2014, innebuniti de frica pierderii alegerilor, actualii guvernanti PSD fac greseli pe banda rulanta cu scadenta in anii urmatori. Amanarea calcului nivelului accizelor, plasarea elaborarii si aprobarii bugetului in sarcina viitorului guvern nu arata decat un "traieste-si clipa" infantil din partea echipei Ponta. Este exact situatia din 2009. Iar dupa 2009 a venit criza lui 2010. Nu-l putem acuza pe Ponta si cei din jurul lui ca nu stiu ce va urma. Stiu, dar nu le pasa, iar esecurile guvernarii, cadourile gratuite si lucrurile nerezolvate vor cadea in sarcina colegilor care se incalzesc pe margine. La gradul de dependenta de putere, indiferent de consecinte, ce exista in politicianul roman - si mai ales in cel pesedist -, o eventuala varianta a crearii unei echipe guvernamentale conduse de un non-pesedist aservit (Tariceanu, Melescanu etc.) este aproape exclusa. Desi va fi o lupta puternica in sanul PSD pentru postul de premier, castigatorul va avea un termen limitat de garantie in politica romaneasca. Cel tarziu in toamna lui 2016, in lipsa unor minuni de competenta, clarviziune si eficienta, viitorul premier PSD va fi un produs expirat. PSD-ul e expert in a-si mentine puterea - prin metode ce combina abuzul politic si darnicia sociala, dar cum previziunile economice pentru anii urmatori sunt proaste, tipul acesta de actiuni nu va face decat sa amplifice problemele guvernarii. In termenii lui Ponta, guvernarea PSD "va plati pensiile si salariile", dar, foarte probabil, asta va fi insuficient, ca sa nu mai spunem ca este definitia anticamerei dezastrului.

Mai mult, si contrar panicarzilor, guvernarea PSD nu va putea depasi, chiar si cu un presedinte propriu instalat la Cotroceni, o anumita limita a abuzului. Nu Basescu sau opozitia politica au stopat multe din abuzurile PSD, ci o combinatie dintre o minoritate galagioasa a electoratului, un sistem de justitie care a rarit randurile celor predispusi, pe langa coruptie, si la abuz, si un complex de presiuni internationale, subtile sau foarte evidente. Iar acest mixt de replici, consistente atunci cand trebuie, va continua, cu atat mai mult cu cat eventualul presedinte Ponta va avea o pozitie foarte fragila, fragilitatea provenind tocmai din lucrurile care nu conteaza pentru majoritatea electoratului (plagiat, SIE etc.), dar care, obiectiv vorbind, sunt foarte importante in dinamica autoritatii si notorietatii. Un presedinte slab (dar si fricos, asa cum, ca om politic, este Ponta) si o guvernare macinata de probleme nu va avea niciodata autoritatea necesara abuzului decat ca arma a disperarii, or asta nu e decat o alta varianta a prabusirii.

Iohannis este singurul om care-l poate invinge pe Ponta (accentul e pe "singurul", pentru ca oricine altcineva nici macar nu mai are sanse sa ajunga la 10% in primul tur, asa cum arata tendinta din ultimele sondaje si cum e logic, deoarece PSD si PNL reprezinta 70% din electorat). Daca va invinge, Iohannis va creste in popularitate in primele luni dupa alegeri, asa cum s-a intamplat cu toti presedintii de dupa 1989, dar va fi, in primii doi ani, un om izolat si extrem de fragil din cauza acelui prag de 30% la referendumul de demitere. Ca partidul din care provine a contribuit masiv la adoptarea acestui prag e un lucru care se incadreaza foarte frumos in definitia "consecintelor neintentionate", altfel spus, a lipsei de viziune. Daca va pierde, Iohannis va rata probabil definitiv sansa propulsarii la rangul de politician de anvergura nationala, dupa acest al doilea prezumtiv esec. In acelasi timp, sansele ca PNL sa ramana unit intre fostele PDL si PNL sau sa apara doua sau chiar trei noi partide de puteri diferite, sunt practic egale. Ce e sigur e ca un numar insemnat de parlamentari va migra spre cercul puterii.

Ceilalti candidati nu au nicio sansa sa castige alegerile si, probabil cu exceptia lui Vadim, niciunul nu a intrat in cursa electorala pentru prezidentiale cu gandul de a le castiga.

Tariceanu si Melescanu sunt iepurii lui Ponta (mai sunt cativa, dar voturile lor nu conteaza). Scopul intrarii lor in cursa a fost sa atraga voturile nonpesedistilor nostalgici dupa USL si astfel sa-l impinga pe Iohannis pe locul trei in primul tur. Tendinta clara din sondaje arata ca acest plan a esuat total. Oricum, o recompensa va exista pentru ei. Tariceanu va ramane inca o vreme locul 2 in stat, putin probabil pana in 2016, dar cateva luni tot va mai primi. Melescanu va fi decorat, invitat permanent o vreme la televiziunile prietene, unde ne va impartasi din intelepciunea sa, si, intr-un final, va primi o sinecura cu nume pompos ce-i va permite sa traiasca iluzia maretiei intr-o batranete anosta.

Elena Udrea nu exista. Exista doar o fata photoshopata a lui Basescu. Iar aceasta transformare a facut ca insusi originalul sa devina necredibil si, deci, nefrecventabil. Vor vota putini cu aceasta imagine gresita a presedintelui Basescu, iar in turul doi, voturile se vor imparti in mod egal intre neparticipare si cei doi favoriti.

Candidatura Monicai Macovei este o greseala. Banuiesc, in raspar cu toate teoriile, ca a fost doar o idee nastrusnica, apoi tavalugul evenimentelor s-a pus in miscare si nu a mai fost loc de intors. DAR aceasta candidatura are foarte multe consecinte interesante. Prima este aceea ca o mica, o foarte mica parte din electoratul urban mare, care, probabil, ar fi stat acasa, isi gaseste un candidat. Al doilea lucru interesant e si amuzant in acelasi timp: programul electoral al Monicai Macovei, unul destul de dezlanat, combinand elemente clasic liberale, libertariene si ale liberalismului contemporan, a aratat cat de nepregatita este stanga intelectuala romaneasca in fata provocarilor ideologice. Raspunsul intelectualilor de stanga in fata unui program care, pentru prima data in istoria postdecembrista, pune in discutie intinderea atributiilor statului, in general, si rostului statului social, in particular, este cel al unui boxer care, odata lovit foarte puternic, raspunde cu miscari haotice si fara sens. Preambulul a fost facut de catre Claudiu Craciun, care, inca inainte ca Monica Macovei sa adune semnaturile de sustinere, clama ca ea nu poate aduna semnaturile de sustinere decat prin frauda. Sofistica aplicata de Craciun candidatului Macovei este unicat, autorul neaplicand-o niciunui alt candidat. A urmat o serie intreaga de postari pe retelele sociale in care, construind un "om de paie", diversi analisti de stanga au acuzat-o, direct sau indirect, pe Monica Macovei, ca pregateste un genocid social. In general, genul acesta de acuze, aluzive si construite pe pasaje scoase din context, isi gaseste finalitatea intr-un articol al lui Sorin Cucerai. Vasile Ernu a transformat toate acuzele in argumente de sine statatoare in articolul sau dedicat Monicai Macovei, reusind performanta de a intari un sofism (recursul la autoritate), cu un altul (recursul la majoritate). Neputandu-se plange explicit de ceea ce Monica Macovei este, stanga intelectuala a preferat sa inventeze o Monica Macovei pe care s-o poata ataca, decat sa intervina intr-o discutie care ar fi putut fi centrul acestei campanii, aceea despre intinderea statului. Dincolo de acestea, experimentul Macovei este interesant din alt punct de vedere: va arata ponderea in electorat a celor numiti cu ironie, de aceeasi stanga intelectuala, "statii de drepti". Iar din acest moment, in functie de rezultate, se pot construi planuri de viitor.

Si trebuie spus ce-i lipseste aceste campanii: totul. Chiar si campania pentru europarlamentare a avut cel putin un punct de interes: campania de boicotare a votului. Cum vocalii promotorii ai boicotului sunt mult mai tacuti in cazul alegerilor importante, acest tur de alegeri este exact la nivelul candidatilor: mediocru

Comenteaza pe blogul La coltu' strazii.