Marian Vanghelie a declarat marti, dupa sedinta de urgenta a conducerii PSD, ca se va autosuspenda din functiile detinute in PSD, cel mai important lucru fiind ca Victor Ponta sa castige alegerile. El a adaugat, insa, ca isi mentine afirmatiile la adresa lui Sebastian Ghita, pe care nu l-a "considerat niciodata un membru vechi de partid".

Marian VanghelieFoto: AGERPRES

"Nu vreau sa fie un subiect despre care se discuta ce am spus. Nu am nicio problema. S-a facut o discutie colegiala, vizavi de ce se va scrie in presa. Ne vom suspenda pana se rezolva problemele. Functia mea se numeste Marian Vanghelie. Nu am fost fortati deloc sa ne autosuspendam. Nu vreau sa fac subiect din sedinta PSD, din suspendari, eu vreau ca Victor Ponta sa castige alegerile. Imi mentin ce am spus vizavi de Ghita, ca e in spatele acestor actiuni impotriva mea. Nu l-am considerat niciodata pe domnul Ghita un membru vechi de partid. Nu e ca e campanie electorala, e clar ca aceste filmari au fost facute acum o saptamana. Am avut ghinion sa pic in contextul problemelor cu alte probleme", a spus Marian Vanghelie, citat de Digi 24.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a anuntat, marti, dupa sedinta Biroului Permanent National, ca Dan Sova, Marian Vanghelie si Sebastian Ghita sunt suspendati din toate functiile detinute in partid.

"Este foarte clar ca exista prejudicii de imagine, ca oamenii acestia sunt colegii nostri, dar trebuie sa isi asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorala in mod direct si ca, din acest punct de vedere, sunt suspendati din toate functiile din partid. Este o decizie pe care a luat-o Biroul Permanent National. Evident ca am propus acest lucru si am discutat cu acesti colegi ai mei, pentru ca vreau ca PSD sa fie, in continuare, cel mai puternic partid din tara si cel mai disciplinat, mai ordonat si cel mai responsabil", a spus Ponta, in conferinta de presa organizata dupa sedinta BPN al PSD.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a fost intrebat, marti, inaintea sedintei conducerii PSD, ce sanctiuni se impun in cazul social-democratilor a caror discutie a fost surprinsa in stenograme, el replicand: "Deocamdata facem un pic de ordine si disciplina".