Miercuri, 22 octombrie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (BLd. Regina Elisabeta nr.38) gazduieste dezbaterea Visul, amintirea şi eternul feminin. Pornind de la romanul Frumoasele adormite de Yasunari Kawabata, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" la editura Humanitas Fiction, întâlnirea îi are ca invitaţi pe Excelenţa Sa dl Hidehiro Hosaka, Ministru Consilier în cadrul Ambasadei Japoniei, prof. dr. Anca Focşeneanu, traducătorul din limba japoneză a ediţiei de faţă, conf.dr. Serenela Ghiţeanu şi lect. dr. Alexandra Gheorghe.

"Visul, amintirea si eternul feminin"Foto: Librariile Humanitas

În încheiere, publicul va fi invitat să descopere prin intermediul unei proiecţii realizate de Steluţa Maxim oraşul Kyōto, pe fundalul căruia se petrec întâmplările încarcate de mister şi senzualitate din roman. Gadza serii japoneze este doamna Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Evenimentul este realizat în colaborare cu Secţia de Limba şi Literatura Japoneză a Universităţii din Bucureşti şi se bucură de sprijinul Ambasadei Japonei.

Apărut în 1961, Frumoasele adormite este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracţiei sexuale. Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbaţii aflaţi la apusul vieţii vin să petreacă noaptea alături de tinere nevinovate cufundate într-un somn adânc, din care nici o sărutare, nici un gest violent nu le poate trezi. La 67 de ani, Eguchi nu-şi simte sfârşitul aproape, dar descoperă plăcerea tainică a frumoaselor adormite. Somnul (sau veghea) alături de a tânără inaccesibilă care nu îşi va putea aminti nimic din noaptea petrecută exercită o fascinaţie melancolică, în care satisfacţia abandonului total se împleteşte cu gustul amar al contemplării frumuseţii şi vitalităţii unor adolescente, paradoxal memento mori pentru bărbaţii împovăraţi de ani. Într-un crescendo al experienţelor, în cele cinci nopţi petrecute alături de tinerele adormite, Eguschi pendulează între curiozitate şi transgresiune, între amuzament şi angoasă, între resemnare şi teroare. Sunt aceste fete jucării sau victime? întreabă Kawabata iar răspunsul nu este niciodată unichivoc.

Yasunari Kawabata s-a născut la Osaka, în 1899. În 1924 a absolvit Universitatea Imperială din Tokyo. A debutat în 1925, şi doi ani mai târziu a devenit cunoscut prin nuvela Dansatoarea din Izu (Izu no odoriko; Humanitas Fiction, 2008), iar în 1948 şi-a câştigat definitiv notorietatea cu romanul Ţara zăpezilor (Yukiguni; Humanitas, 2007). Este primul scriitor japonez care primeşte Premiul Nobel, în 1968, motivaţia juriului fiind „măiestria lui literară, care exprimă cu mare sensibilitate esenţa spiritului japonez". S-a sinucis în aprilie 1972, la mai puţin de doi ani după moartea prietenului său, scriitorul Yukio Mishima. Printre cele mai cunoscute cărţi ale sale se numără O mie de cocori (Sembazuru, 1952; Humanitas, 2000), Maestrul de go (Meijin, 1954; Humanitas Fiction, 2007; 2014), Lacul (Mizuumi, 1954; Humanitas Fiction, 2012), Sunetul muntelui (Yama no oto, 1954; Humanitas, 2010), Frumoasele adormite (Nemureru bijo, 1961; Humanitas, 2006; 2009 si Humanitas Fiction 2014), Vechiul oraş imperial (Koto, 1962; Humanitas Fiction, 2009) şi Frumuseţe şi întristare (Utsukushisa to kanashimi to, 1964; Humanitas, 2000; Humanitas Fiction, 2013).