Pe masura ce o multime de protestatari pro-democratie continua sa organizeze manifestatii in districtul central al Hong Kong-ului, o mare parte dintre acestia isi trimit mesaje printr-o retea care nu necesita semnal pentru telefoane mobile sau noduri WI-Fi. Acestia folosesc o aplicatie gratuita, numita FireChat, care este sustinuta de retele plasa, care permit telefoanelor mobile sa se uneasca pentru a forma un "internet temporar".

FireChatFoto: Captura YouTube

Pana in prezent, retelele plasa s-au dovedit destul de eficiente si au fost adoptate in perioadele de tulburari politice deoarece nu se bazeaza pe retelele de cablu sau cele wireless existente. In Irak, zeci de mii de oameni au downloadat FireChat pe masura ce guvernul limiteaza conectivitatea pentru a reduce comunicatiile ISIS.

De asemenea, protestatarii din Taiwan au utilizat FireChat in aceasta primavara cand semnalul era prea slab si uneori inexistent, scrie npr.org.

Popularitatea aplicatiei este in continua crestere in Hong Kong. Aproximativ 100.000 de utilizatori au downloadat FireChat de duminica dimineata pana luni dimineata, potrivit The Wall Street Journal.

Desi momentan nu exista rapoarte ale unor intreruperi de retea pana in prezent, liderii studentilor recomandat FireChat pentru ca le este teama ca autoritatile vor incerca sa stopeze comunicarea dintre ei.

Potrivit descrierii aplicatiei "FireChat poate fi folosit pe plaja sau la metrou, la un meci mare, atunci cand mergeti cu cortul in salbaticie sau cand calatoriti in strainatate".

"Odata ce creezi o retea plasa...ai o retea care este rezistenta, se poate singura, nu poate fi controlata de nicio organizatie centrala, nu poate fi oprita si functioneaza intotdeauna. Cred ca asta rezolva multe neajunsuri sau probleme ale internetului pe banda", a precizat Christophe Daligault, vice-presedinte al Open Garden, compania care a creat FireChat.

Acesta a adaugat ca dezvoltarea unui asemenea concept nu ar fi putut fi posibila fara raspandirea rapida a smarthphone-urilor: "Fiecare telefon devine un router si intr-un fel tu cresti internetul-oricine se alatura retelei plasa creeaza o extensie a Internetului. Intr-un an sau doi, cred ca oamenii nici nu vor mai tine minte ca aveau Wi-Fi sau ca aveau nevoie de semnal la telefon pentru a putea comunica.