Candidatul PNL la prezidentiale, Klaus Iohannis, a declarat ca are incredere ca fostul premier Emil Boc se va regasi "pe partea buna a spectrului politic", chiar daca acum o sustine pe Elena Udrea la Presedintie, si spune ca se bazeaza pe acesta "inainte de turul doi", transmite Mediafax.

Intrebat, miercuri, la Cluj-Napoca, intr-o conferinta de presa, cum comenteaza declaratiile fostului premier Emil Boc privind sustinerea in cursa pentru prezidentiale a Elenei Udrea, Klaus Iohannis a spus ca acesta va fi "pe partea potrivita a lucrurilor, inainte de turul doi".

"Nu imi place sa comentez spusele altor politicieni, ale unui coleg primar de mare municipiu. Am toata increderea in domnul primar Boc ca, finalmente, se va regasi pe partea buna a spectrului politic si ma bazez pe el. Cu doua saptamani inainte sa castig, o sa fie pe partea potrivita a lucrurilor, inainte de turul doi", a spus Iohannis.

Intrebat, in continuare, daca va conta pe sprijinul lui Emil Boc in turul doi al alegerilor, liderul PNL a spus "vom trai si vom vedea".

Iohannis a participat, miercuri, la Biblioteca Centrala Universitara (BCU) Cluj-Napoca la o dezbatere cu mediul academic clujean, in cadrul careia a prezentat "Proiectul pentru Romania".

Liderul PNL va participa in cursul serii, la Cinema "Florin Piersic" la o intalnire cu membrii ACL Cluj, la care sunt asteptate peste 1.000 de persoane.