RFI scrie miercuri ca, cel mai probabil, Consiliul JAI din 9 octombrie nu va lua in discutie subiectul aderarii Romaniei la Schengen. Astfel, aderarea se amana din nou, in pofida eforturilor facute de autoritatile de la Bucuresti.

Potrivit RFI, de un an de zile, Schengen nu mai este pe agenda publica. Subiectul care a fost "prioritatea Romaniei in 2011, 2012 si 2013" nu mai este evocat de nici unul dintre oficialii romani.

Pentru a obtine aderarea la Schengen, Romania a fost gata sa accepte cateva compromisuri. In primul rand, ca aderarea sa se faca intr-o prima etapa numai cu frontierele aeriene si maritime. Cu alte cuvinte, doar cei care ajungeau cu avionul (sau cu vaporul) intr-o tara membra a spatiului Schengen sa scape de controlul de identitate. Mai mult, Romania acceptase chiar si ca o data precisa pentru aderarea cu frontierele terestre sa nu fie trecuta in decizia JAI care se refera la frontierele aeriene.

Lucrurile pareau ca merg in directia buna, dar au aparut doua obstacole, noteaza RFI. In primul rand, in drumul spre Schengen, Romania nu e singura. Alaturi de ea este si Bulgaria, o tara care are probleme mai mari decat Romania. Dupa cum spune pentru RFI un oficial european, acolo "coruptia e mai mare, instabilitatea politica mai accentuata, iar crima organizata nu e sub control". Mai multe tari europene - si in primul rand Olanda - au legat aderarea la Schengen de rapoarte pozitive in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare pe Justitie. Or, in timp ce in Romania justitia face progrese, in Bulgaria e mai curand vorba despre regres.

Cel de-al doilea obstacol este de natura juridica. Citeste integral pe RFI.ro