Premierul Victor Ponta a afirmat, la Ziua Nationala a Chinei, ca, de cand a preluat postul de prim-ministru, a vrut sa invete de la altii si a sustinut astfel un parteneriat strategic cu China, vazand ca Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana au un astfel de parteneriat, potrivit agentiei Mediafax.

"Din momentul in care am preluat functia de prim-ministru, in primul rand am vrut sa invat de la altii. Am vazut ca Statele Unite ale Americii si Uniunea Europeana au un parteneriat strategic cu China si am spus ca, daca Statele Unite si Uniunea Europeana au un parteneriat strategic cu China, e bine sa avem si noi. Am vazut ca doamna cancelar al Germaniei, doamna Merkel, in cei aproape noua ani de cand e cancelar, in fiecare an a fost in vizita la Beijing cu o delegatie economica si m-am gandit ca, daca asa face doamna cancelar, asa trebuie sa fac si eu", a spus Ponta, prezent la receptia oferita de Ambasada Republicii Populare Chineze cu ocazia sarbatoririi zilei nationale a acestei tari si a de 65 de ani de relatii romano-chineze.

In noiembrie anul trecut, cand Romania a organizat Forumul economic China-Europa Centrala si de Est, Financial Times a scris ca vizita premierului chinez in capitala Romaniei a creat ingrijorare la Bruxelles, fiind vazuta ca o strategie "divide si cucereste", pentru a pune presiune pe UE in disputele cu Beijingul.

La acel moment, Uniunea Europeana a transmis statelor membre un mesaj circular prin care le-a cerut sa se mentina in linia politicii comune europene in cadrul negocierilor bilaterale si multilaterale cu China, au declarat atunci surse politice.

Ambasadoarea Chinei: Vaporul prieteniei noastre a infruntat vantul si valul si merge neted inainte

Ambasadoarea Chinei la Bucuresti, Huo Yuzhen, a declarat, la randul ei, ca vaporul prieteniei romano-chineze a infruntat vantul si valurile si merge neted inainte.

Ministrul Rovana Plumb i-a oferit ambasadoarei un buchet de flori. La inceputul evenimentului, cei prezenti au participat la lansarea unei emisiuni filatelice ilustrate cu Marele Zid Chinezesc si Coloana Infinita.

In discursul rostit la receptie, Huo Yuzhen a declarat ca poporul chinez este iubitor de pace si a amintit ca, la inceputul acestui an, China si UE au creat creat de parteneriat.

"In ultimul an, atat intre premierul Li Xeqiang si prim-ministrul Victor Ponta, cat si intre vicepremierii celor doua tari s-au intreprins vizite reciproce. Schimburile dintre forurile legislative ale celor doua tari sunt frecvente, iar cooperarea locala este plina de vitalitate. In prima jumatate a anului, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a ajuns la 2,3 miliarde de dolari, crescand cu 25,3%. China a devenit cel mai mare partener comercial al Romaniei din Asia , pe locul doi ca tara din afara UE. Schimburile in domeniul stiintific, educational, interuman sunt in crestere, promovand energic intelegerea si prietenia intre popoarele celor doua tari. Prietenia dintre popoare serveste drept cheie a relatiilor bune dintre state. Dezvoltarea neteda a relatiilor chino-romane se bucura de sustinerea permanenta si puternica a fiecaruia dintre dvs", a spus ambasadoarea Chinei.

Ea a amintit ca "Romania este printre primele tari care au stabilit relatii diplomatice cu China Noua".

"Dupa 65 de ani, oricat de mari schimbari au avut loc pe scena internationala, vaporul prieteniei romano-chineze a infruntat vantul si valurile si merge neted inainte. Ambele tari se sustin reciproc in domeniul politic, in domeniul economico-comercial si interuman, realizandu-se progrese, mai ales de anul acesta, odata cu adancirea neintrerupta a cooperarii dintre China si tarile Europei Centrale si de Est", a spus Huo Yuzhen.

Aceasta a subliniat ca tara ei "imbunatateste neintrerupt traiul oamenilor si intareste constructia sociala a educatiei, sanatatii, mediului si culturii".

"Intregul popor se straduieste sa realizeze cele doua obiective centenare, depunand eforturi pentru a atinge prosperitatea nationala si revitalizarea natiunii, pentru a implini marea renastere a natiunii chineze, ᅡvisul chinezᅡ. In viitorii cinci ani, China e asteptata sa importe marfuri in valoare de zece mii de miliarde de dolari. China de astazi a rezolvat problema imbracamintii si a hranei pentru o cincime din populatia globului, reusind transformarea de la o tara agricola inapoiata la o tara ᅡde mare fabricatieᅡ in lume, de la o tara cu un venit mediu la o tara cu un venit mediu si ridicat", a mai spus Huo Yuzhen.

Evenimentul a avut loc, marti dupa-amiaza, la sediul Ambasadei din Bucuresti, in prezenta premierului Victor Ponta si a ministrilor Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Ioana Petrescu, Doina Pana, Constantin Nita, Titus Corlatean, Darius Valcov, Rovana Plumb, Aurelia Cristea, Bogdan Stanoevici. De asemenea, la eveniment au fost prezenti mai multi parlamentari PSD, printre care Ilie Sarbu si Gabriela Firea, precum si presedintele Curtii de Conturi, Nicolae Vacaroiu.