Primul ministru Victor Ponta a declarat, duminica seara, ca atacul presedintelui Traian Basescu impotriva premierului moldovean Iurie Leanca este un "gest extrem de iresponsabil" si un "semnal foarte urat pentru cei din Republica Moldova".

"Cred ca e un gest extrem de iresponsabil. Daca Elena Udrea spunea chestia asta, n-o baga nimeni in seama. Traian Basescu inca 55 de zile este presedinte al Romaniei. Sa-l ataci pe prim-ministrul Moldovei, exact tara de care suntem cel mai apropiati si care e cea mai importanta pentru noi, doar pentru ca n-o sustine pe doamna Udrea si ma sustine pe mine, este un gest de mare iresponsabilitate si un semnal foarte urat pe care il transmitem celor din Moldova. Daca domnul Leanca, prim-ministrul Moldovei, ar fi fost la lansarea Elenei Udrea, va dati seama ca domnul Basescu zicea ca e un prim-ministru extraordinar", a afirmat Ponta intr-o interventie telefonica la Romania TV, citeaza Agerpres.

Premierul a adaugat ca guvernul lui Iurie Leanca este considerat in Europa si in SUA drept cel mai proeuropean guvern pe care l-a avut Moldova.

"Guvernul condus de Iurie Leanca este guvernul apreciat de catre Germania, de catre SUA, de catre Comisia Europeana ca fiind cel mai proeuropean guvern pe care l-a avut Moldova si este guvernul care a semnat acordul de asociere cu Uniunea Europeana, la Vilnius. Daca noi ne apucam pentru niste considerente meschine de doi bani (...) sa-l atacam pe prim-ministrul Moldovei alaturi de care domnul Basescu a semnat si alaturi de 28 de sefi de guverne Acordul de Asociere al Moldovei la UE, cred ca e un semn foarte urat si cu totul si cu totul condamnabil pentru o persoana care ocupa functia de presedinte", a spus premierul.

Presedintele Traian Basescu a afirmat ca premierul moldovean a fost pana in octombrie 1989 in Ambasada Uniunii Sovietice la Bucuresti si a apreciat ca de aceea Victor Ponta si Iurie Leanca sunt "atat de uniti in ganduri si in simtiri".